Unknown Bucharest

Pridvorul unei vile interbelice

2012-01-07T23:19:00.007+02:00

Aparitie inedita, aceasta vila interbelica in stil neo-romanesc cu pridvor etaleaza tipul caracteristic de arcade pe stalpisori de lemn preluat identic din arhitectura traditionala a caselor de tara din zona Munteniei, comun in Bucurestiul sec.18 si a primei jumatati a celui urmator. Se stie ca pridvoarele cu arcade autentice, ale caselor vechi, sunt raritati. Exact aceeasi forma a arcadelor se mai vede azi doar la faimoasa galerie a Hanului lui Manuc (1802) si la casa cu pridvor din Serban Voda (sfarsit de secol 18) (vezi "Vechile case cu pridvor din Bucuresti")

O bijuterie in stil Neo-Romanesc

2012-01-03T22:47:00.006+02:00

Aceasta adevarata bijuterie se afla pe o strada oarecum laturalnica, ramasita a vechiului Bucuresti din zona devastata de sistematizarea comunista a anilor '1980 dintre Calarasi si B-dul Decebal. Casa este admirabila prin proportiile perfecte si prin elementele arhitecturale distinctive, "bastionul" central, porticul intrarii din spate -portic protejat la randul lui de o streasina mult iesita in afara, sprijinita pe capriori lungi de lemn- si mai ales frumoasele ferestre cu montura de vitraliu din fata, arcadele carora reiau forma arcadelor porticului.

CU ACESTE -PENTRU MINE- INCANTATOARE IMAGINI UREZ IUBITORILOR BUCURESTIULUI UN AN NOU CAT MAI FRUMOS SI MAI PLIN IN BUCURII SI REALIZARI!

Spectacularii stalpi de gard ai bisericii Belu

2011-11-28T08:29:00.001+02:00

Aceste uimitoare aparitii sunt spectacularii stalpi de gard ai Bisericii Belu, situata in sudul orasului, pe drumul Giurgiului, in apropierea fostei Piete Pieptanari (azi Eroii Revolutiei) si a cimitirului Belu.

Biserica a fost construita intre anii 1925-1934, in stilul arhitectural Neo-Romanesc aflat in plina inflorire la vremea respectiva.

Stalpii reproduc bastioane de citadela medievala, comunicand un mesaj identitar de rezistenta si darzenie, caracteristic stilului arhitectural Neo-Romanesc caruia-i apartin. Finetea si calitatea designului stalpilor, taiati in profil octogonal, pondereaza efectul de masivitate. Sunt intre cei mai frumosi si expresivi stalpi de gard in stil Neo-Romanesc pe care-i cunosc.

Un rar si frumos geamlac

2011-11-09T23:15:00.000+02:00

Geamlacul cu pricina acopera partea din spate a unei constructii modeste de pe vechea Strada 11 Iunie, strada care merge spre Parcul Carol si Filaret. Corpul de la drum mai inalt si stilul arhitectural vag "modernist" al respectivei constructii lasa sa se inteleaga ca este vorba despre o adaugire sau modificare a unei locuinte mai vechi, a carei parte din spate, cea cu geamlac, a fost mentinuta.

Geamlacurile, sau verandele inchise cu ochiuri de geam in cadru de lemn sunt caracteristice Bucurestiului balcanic, adica orasului care a precedat "Micul Paris" (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/03/arhitectura-veche-de-influenta-otomana.html). Majoritatea geamlacurilor ramase inchid galeriile interioare ale celor catorva hanuri supravietuitoare, sau pasarelele de la etaj a unor case negustoresti din zona veche a orasului. Mai rar si sporadic sunt de gasit la locuinte familiale, in cartiere vechi, pe Mosilor, Dudesti, Rahovei etc.

Geamlacul acesta este remarcabil prin dimensiuni, formand un adevarat perete care inchide ambele nivele, prin frumusetea retelei cu ochiuri mici de geam si prin faptul ca, atat cat se poate vedea, s-a conservat intreg. Spatiul ingust pana la calcanul casei de alaturi si gardul inalt il fac greu de observat de obicei, mai ales cand sta in umbra, dar lumina calda si culorile toamnei au creat ocazia perfecta pentru a fotografia una din rarele astfel de structuri ramase, reminiscente ale orasului de acum un veac si mai bine.

Balconul casei parohiale a Bisericii Mantuleasa

2011-11-06T22:47:00.003+02:00

Daca treceti pe langa Biserica Mantuleasa aruncati o privire si la casa parohiala alaturata. Adesea casele parohiale pot fi foarte interesante ca arhitectura, este si cazul acesteia. Construita in 1928, in stil Neo-Romanesc, cladirea cu fatade simple are un element distinctiv special: frumosul balcon cu arcade sustinute de stalpi subtiri de lemn este unicul de acest fel, si el reia, in mod fericit, tipul traditional de arcade pe stalpi ale pridvoarelor caselor de secol 18, foarte comune in Bucurestii de acum doua veacuri. Asemenea arcade au mai ramas astazi cat sa le numeri pe degete, cele mai cunoscute fiind la galeria Hanului lui Manuc si la casa de targovet din Serban Voda.

Casa parohiala care este monument istoric cu placuta la poarta a primit o renovare ingrijita acum vreo doi ani, si arata foarte bine si pusa in valoare.

Principele Brancoveanu si palatul de la Mogosoaia

2011-10-16T21:57:00.017+03:00

Mogosoaia in sezonul irisilor infloriti, florile preferate ale printesei Martha Bibescu (fotografii facute in mai 2011).

Gradinile coborand in terase spre lac, parte integranta a palatului Mogosoaia, "legatura" intre acesta si lacul care il oglindeste.

Am regasit recent Palatul de la Mogosoaia evocat de Petre Dumitriu in a sa "Cronica de familie", cand unul din nefericitele personaje ia parte la o serata a printesei Marta Bibescu (nenumita ca atare, numele insusi de Mogosoaia este inlocuit in carte cu "Vorniceasa"):

"Pe acest fond se inalta palatul de la Vorniceasa [Mogosoaia], eleganta si sobra Renastere italiana contopita cu eflorescenta rasariteana a Bizantului tarziu, pana la a nu le mai putea nimeni desparti; un felinar ardea sub cerdacul inalt cu coloane torse, canelate si perlate;(...)
Dar in fata lor era balustrada din serpuituri si intortochieri de piatra, si coloanele, si arcadele cu varf ascutit, si dincolo de aceasta incadrare in linii care ar fi putut sa fie Florenta si nu erau, si ar fi putut fi Ispahan sau Granada si nu erau (ci fiul Rasaritului si Apusului, gratiosul si poeticul stil brancovenesc)..."

La Mogosoaia, pe malul unuia din lacurile pe care Colentina le formeaza in nordul orasului, ne asteapta si azi minunatul palat al principelui Constantin Brancoveanu (1688-1714), reper esential al artei si culturii romanesti, depozitar a trei sute de ani de istorie, salvat de soarta altor constructii brancovenesti (doar palatul de la Potlogi a fost reconstruit din ruine) datorita norocului de a fi fost reinviat din paragina si din uitare de catre Printesa Marta Bibescu.

Posesor al unei averi fabuloase, in acelasi timp om foarte invatat si instruit, contemporan al lui Ludovic al IV-lea si al tarului Petru cel Mare, Brancoveanu a avut ambitia de a introduce in Valahia fastul si splendoarea curtilor apusene.

Noul palat intrebuinta tehnici de constructie si elemente ale arhitecturii traditionale valahe: ziduri groase din caramizi subtiri bine arse, vaste pivnite boltite, foisor pe latura dinspre curte, zid masiv imprejmuitor prevazut cu turn de poarta. Brancoveanu ridica insa acest palat pe malul lacului, dupa moda apuseana a vremii, iar constructorii sai, probabil adusi din Italia, realizeaza pe fatada dinspre lac o noutate, o loggie cu arcade gotice venetiene si coloane rasucite in torsada. Sobrietatea zidurilor masive contrasteaza cu exuberanta arcadelor si a infloriturilor de piatra ale balustradei intr-un stil plin de echilibru, gratie si rafinament. "Un palat de o surazatoare gravitate" sunt cuvintele atat de bine gasite ale eruditului si pasionatului arhitect George Matei Cantacuzino, cel care a lucrat la restaurarea lui in vremea printesei Martha Bibescu. Si tot el numea palatul "luminosul palat al lui Constantin Brancoveanu", atragand atentia ca «Atunci când Brâncoveanu a pus să se sape în piatră inscripţia deasupra uşii cerdacului de la Mogoşoaia, în care spune "Am ridicat acest frumos şi luminos palat pentru fiul meu Ştefan“, el a definit propriul său stil prin cuvântul „luminos“».

Brancoveanu a reusit sa-si asocieze numele unei innoiri fara precedent a arhitecturii romanesti, elementele careia vor fi preluate de arhitectii perioadei romantice ca sursa principala de inspiratie pentru a crea ceea ce va ramane stilul arhitectural neo-romanesc.

O vizita la Mogosoaia este o incursiune in trecut, un contact cu istoria noastra, o intalnire cu Brancoveanu si cu ceea ce a nazuit sa infaptuiasca, o ocazie de a revedea un monument de varf si de referinta al artei si arhitecturii romanesti.

“Sunt locuri in care rabdarea omeneasca prinde mai bine radacina si pe care vremea pare a se opri pentru a se concretiza in forme armonioase. Mogosoaia este un astfel de loc, harazit duratei, rupt din actualitatea vremurilor pentru a infatisa efemerelor mode o imagine a permanentei romanesti. Mogosoaia nu este numai o locuinta domneasca, decor singuratic al unei mari carmuiri. Mogosoaia este un domeniu, un colt intreg de tara, un peisagiu iesit dintr-o evocare, infaptuit prin ravna creatoare a unui sir de generatii care si-au organizat viata in functia principiilor si aspiratiunilor lor… Mogosoaia nu este numai infatisarea unui trecut, dar tot atat si expresia unui prezent viu, marturia unei deveniri. Iata de ce Mogosoaia are un loc aparte printre monumentele istorice ale Romaniei”. (George Matei Cantacuzino)

Palatul vazut de sub turnul portii.

Curtea de onoare.

Foisorul de pe latura dinspre curte, a carui bolta pastreaza parti din fresca originala cu motive geometrice si vegetale stilizate si inscriptia "Am ridicat acest frumos si luminos palat pentru fiul meu Stefan".

Mozaicul din holul cel mare acoperit cu foita de aur, adus de printesa Marta Bibescu de la Venetia, special conceput pentru a straluci in lumina soarelui de dupa-amiaza.

Cuhnia din coltul curtii, refacuta dupa modelul celei de la manastirea Antim.

In cartierul Traian

2011-10-16T17:18:00.253+03:00

Bloculet interbelic pe strada Traian, foto 15 Oct. 2011.

Imobilul "de colt" cu apartamente la etaj si mici spatii comerciale si de servicii insirate la strada (magazin, croitorie, blanarie...) se afla in apropierea Pietei si Halei Traian, intr-unul din putinele cartiere traditionale pastrate intr-o oarecare masura, o zona candva distincta si pitoreasca a carei infatisare puternic alterata reflecta pierderea rosturilor si a caracterului propriu petrecuta in deceniile comuniste si post-comuniste.

Micul imobil "de cartier" cladit in perioada interbelica in stilul modernist al epocii reusea sa mentina dimensiunea si atmosfera locului, acelasi aer familiar, domestic, specific Bucurestilor. Nu era un dezacord flagrant intre el si casele de suburbie marunta din jur. Nu la fel se poate spune despre blocul multi-etajat plantat in spatele lui in anii socialismului triumfator, sau despre informele si depersonalizatele constructii ale prezentului care invadeaza din ce in ce mai mult si partea asta de oras.

Mici case cu gradinita de sfarsit de secol 19, cele mai caracteristice zonei, Strada Traian.

Vizita la Scoala Centrala

2011-06-18T21:41:00.019+03:00

Intr-una din cele mai prestigioase zone ale orasului care este zona Icoanei, peste drum de Biserica Icoanei, se afla unul din monumentele de valoare exceptionala ale Bucurestiului, Scoala Centrala de Fete, opera a arhitectului Ion Mincu, initiatorul stilului national in arhitectura. Cladirea a fost construita intre 1890-1892 pentru fostul "Pensionatul Domnesc de Fete" infiintat inca din 1852 prin hotararea Domnitorului Barbu Stirbey, dar care nu avusese local propriu pana atunci.
Pensionatul Domnesc de Fete a fost la mijlocul secolului 19 prima "scoala superioara" pentru fete (la acest nivel mai exista doar Colegiul Sfantu Sava, care era de baieti) si intre primele institutii de invatamant din capitala Valahiei.

Scoala Centrala ocupa un spatiu vast in vecinatatea Gradinii Icoanei si a Parcului Ioanid, ramasita a fostei Livezi Ioanid parcelata la inceputul secolului 20. Partea aceasta de oras este o zona cu gradini si cu o mare densitate de repere ale Bucurestiului, intre care casa generalului Iacob Lahovary la cativa pasi de Scoala Centrala (prima lucrare a lui Ion Mincu, de mare importanta pentru istoria arhitecturii romanesti), casa Librecht a ministrului postelor din vremea lui Cuza, cu creneluri gotice, casa Sturdza care gazduieste Libraria Carturesti si casa insasi in care a locuit arhitectul Ion Mincu.

In acest loc ramas vreme indelungata margine de oras putin locuita datorita existentei baltii si paraului Bucurestioarei desecate abia in 1875, Ion Mincu a primit sarcina construirii noului local cu internat al Scolii Centrale, fostul Pensionat Domnesc. Arhitectul a conceput o constructie in plan rectangular, inchizand o gradina interioara inconjurata de o galerie asemanatoare unui chiostro manastiresc, care evoca in acelasi timp vechile constructii autohtone cu incinta ale secolului 18.

Fatada principala, retrasa de la strada, are un aer rustic si "cuminte" dat de streasina lata si de ornamentele de ceramica pictata si emailata ale ferestrelor si ale medalioanelor cu monograma scolii. Cele doua nivele sunt separate de un brau cum au bisericile romanesti medievale, impodobit cu frunze de acant tot din ceramica smaltuita.

Intrarea in scoala se face printr-un mic portal central si printr-un vestibul cu bolta pictata, de unde se ajunge intr-un coridor larg care deserveste clasele si cancelariile, si care da ocol gradinii interioare.

Coridorul-galerie primeste din plin lumina de afara prin deschiderile largi ale arcadelor care fac legatura cu exteriorul, in spiritul tendintelor arhitecturale ale timpului -cu originea in arhitectura japoneza- care promovau "continuitatea" intre spatiul exterior si cel interior.

Conturul arcadelor ascutite se profileaza spectaculos in "contre-jour".

Plafonul galeriei din panouri din lemn pictat in tonuri stinse de albastru si rosu poarta marca stilului arhitectului Ion Mincu (intr-un fel asemanator a decorat acesta si tavanele unor incaperi din propria locuinta, azi sediu al Ordinului Arhitectilor).

Tavanul galeriei, foto Lucian Purcareanu.

Galeria inainte de renovare (foto 2009, sursa aici)

Renovarea recenta a facut sa se piarda din nefericire zugraveala in rosu "pompeian" a peretilor (vezi fotografiile de deasupra), una din particularitatile distinctive ale galeriei. In februarie anul trecut dl Valentin Mandache scria un articol amplu despre patrimoniul reprezentat de Scoala Centrala si necesitatea prezervarii identitatii arhitecturale a monumentului, cu referire la trei elemente caracteristice, galeria vitrata, culoarea rosu pompeian a peretilor interiori si tencuiala in simili-piatra a fatadei: http://casedeepoca.wordpress.com/2010/02/25/scoala-centrala-identitate-arhitecturala/. Dupa cum se vede, renovarea nu a respectat conceptia originala a arhitectului, alterand aspecte distinctive ale monumentului de arhitectura. Sa speram ca interventii ulterioare vor restitui cladirii caracteristicile originale pierdute.

Nuanta calda galbuie a zidurilor exterioare ale Scolii Centrale imbracate in tencuiala in simili-piatra, inainte de renovarea recenta.

Din galerie se iese in minunata gradina interioara, incarcata de flori si verdeata. Frasinul din mijloc a fost plantat o data cu constructia scolii, si are aceeasi varsta: 120 de ani.

Curtea este imprejmuita de extraordinara galerie de arcade sprijinite pe coloane de piatra si inchisa cu sticla, elementul arhitectural preeminent al cladirii. Este o imbinare libera de elemente din surse diverse, care toate participa armonios la un efect de exuberanta plina de gratie, de la arcadele sinuoase si ascutite de origine araba, la capitelurile baroce ale coloanelor din piatra preluate din arta brancoveneasca, la friza din ceramica pictata si emailata in culori vii de verde turcoaz si galben, aceleasi ca si pe fatada cladirii. Deasupra arcadelor, de jur imprejurul curtii, nume de domni si domnite din istoria nationala se alatura intr-o insiruire impresionanta, menita sa inspire generatiile de elevi ai scolii.

Detalii neasteptate: motivul decorativ al rozetei, folosit in arta populara romaneasca, incadreaza inscriptia de deasupra portii de acces in curte.

Prin trei lucrari inovative si originale, "Casa Lahovary" (1886), "Bufetul de la Sosea"(1892) si "Scoala Centrala" (1892), Ion Mincu da expresie unui stil national in arhitectura, valorificand elemente din arhitectura si arta populara romaneasca, arhitectura medievala autohtona laica si bisericeasca si influente otomane-orientale. In acelasi timp Ion Mincu reuseste sa ofere o expresie regionala a curentului Art Nouveau intr-o epoca de emergenta pe plan european a acestei miscari in ultimele decade ale secolului 19 (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/06/art-nouveau-in-bucuresti.html).

UPDATE! Am primit un link pretios spre un articol amanuntit despre Scoala Centrala si istoricul ei, scris in 1934 de o fosta profesoara, plin de fotografii vechi inedite:

http://cachescan.bcub.ro/boabe_de_grau_1934/Scoala_centrala_de_fete_din_Bucuresti_p705-753.pdf; Multe multumiri!

Manastirea Snagov

2011-05-25T03:25:00.026+03:00

La 40 km de Bucuresti, pe un ostrov in partea de nord-est a lacului Snagov, se afla unul din cele mai pretioase monumente de arhitectura bisericeasca medievala din Tara Romaneasca, fascinanta prin istoria si legendele din jurul ei. Manastirea Snagov este unul din "secretele ascunse" Bucurestiului, prea putin cautat de vizitatori, un secret intretinut si de lipsa oricarui indicator spre manastire din DN1 (chiar daca preocuparea pentru un acces mai facil spre insula a avut drept rezultat recent aparitia unei pasarele dezagreabile care o leaga de mal). Lucrarile de restaurare, in curs de cativa ani, sunt acum avansate, exteriorul bisericii si turnul cu clopot sunt gata, restaurarea aducand la lumina frumusetea batranelor ziduri.

Apropiindu-te de locul de trecere, o margine a satului Silistea Snagovului, insula se dezvaluie vederii dintr-o data, iar turnul cu clopot si turlele bisericii cufundate in verdeata la mica distanta de mal sunt o aparitie surprinzatoare, desi stii dinainte ca sunt acolo.

Desi traditia atribuie fondarea manastirii lui Vlad Tepes, aceasta apare mentionata intr-un hrisov inca din vremea domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418). Inceputurile monahale pe ostrovul Snagovului sunt poate chiar mai timpurii: legendele vorbesc despre o manastire "mai mare si mai frumoasa", pravalita in apele lacului in timpul unei furtuni puternice. Ar putea fi vorba despre un paraclis ridicat de Vladislav I (1364-1379). Nu este surprinzator ca asezarea tainica si frumusetea ostrovului impresurat de ape si de vechii codri ai Vlasiei au atras interesul primilor printi ai Valahiei.

Chiar daca nu fondator, Vlad Tepes poate fi considerat, prin lucrarile intreprinse la Manastirea Snagov, intre ctitorii acesteia. El s-a preocupat anume de a transforma manastirea in fortareata, imprejmuind-o cu zid de aparare, incluzand-o in sistemul defensiv care includea Comana, Bucurestiul, Snagovul si Targsoru Vechi, baza sa de sprijin in incercarea temerara de a infrunta puterea Otomana. A construit si un pod de legatura cu malul si chiar un tunel de refugiu pe sub apele lacului, ale carui urme se pare ca au fost descoperite de arheologi. Nu se stie insa unde anume era intrarea in acest tunel. Turnul de intrare cu clopot, singurul vestigiu al incintei, este datorat tot lui Vlad Tepes. Este cel mai vechi turn de biserica din zona Bucurestiului.

Biserica actuala, care a inlocuit edificiul religios anterior, a fost ridicata de Neagoe Basarab dupa ce tocmai incheiase, sfintit cu mare fast, un alt monument de cult de valoare exceptionala, Biserica Episcopala de la Curtea de Arges. Biserica Manastirii Snagov a fost inaltata intre 1517 si 1521, ceea ce o aseaza intre cele mai vechi biserici din zona Bucurestilor, anterioara bisericii domnesti de la Curtea Veche. Mesterii s-au inspirat, in ce priveste planul, dupa bisericile athonite, si este probabil ca vreunul din ei sa fi fost adus chiar de la Sfantul Munte, unde Neagoe Basarab, mare protector al centrelor manastiresti de la Athos, avea stranse legaturi. Stilul athonit combina planul triconc (al bisericilor de tip bizantin-sarb) cu cel bizantin constantinopolitan (bizantin "pur") al crucii cu brate egale. Astfel turla naosului este ridicata pe patru stalpi care sunt colturile unui patrat central, spatiul dintre ei determinand o cruce greaca, insa evidenta numai in interior.

Biserica Manastirii Snagov la inceputul sec.20. Cum se vede, turla de pe naos este singura originala, pastrata pana astazi.

Pronaosul a fost la origine construit pe stalpi liberi ca un fel de pridvor deschis. Foarte curand insa, spatiile intre stalpi au fost zidite datorita asprimii climei care nu permitea ca biserica sa ramana expusa pe timpul iernii.
Stalpii sunt construiti din caramida speciala, iar insiruirea lor alternand cu goluri inalte si elegante va fi fost de un efect decorativ spectaculos. Este remarcabil felul cum au fost lucrati, precum si forma si calitatea caramizilor. (Istoria Arhitecturii Romanesti, Grigore Ionescu Bucuresti 1937 pag.94-97) http://www.scribd.com/doc/31570031/Istoria-Arhitecturii-Romanesti-Grigore-Ionescu

Estetica specifica a fatadelor din zidarie aparenta (zidarie netencuita, lasata la vedere), creata de alternanta de culori rosu-alb a straturilor de caramizi si mortar, de forma si dispunerea caramizilor (in randuri orizontale, in zimti, in arcada) este de mare efect.

In prezent biserica are refacute toate cele patru turle, asa cum apar ele in tabloul votiv unde Neagoe Basarab si Mircea Ciobanul sunt reprezentati dupa traditie ca ctitori, tinand in maini biserica.

In pronaos, deja restaurata, este valoroasa pictura originala realizata in 1563 de mesterul zugrav Dobromir cel Tanar din Targoviste, apreciata ca fiind cel mai mare ansamblu mural medieval care se pastreaza intr-o biserica din tara noastra (Vasile Dragut). Peretii sunt acoperiti de sus pana jos cu o impresionanta succesiune de fresce descriind scene din Noul Testament care se pot "citi" precum paginile unei carti, cale obisnuita de educatie si raspandire a invataturii crestine intr-o epoca in care oamenii nu stiau sa citeasca.

Manastirea a devenit mare centru de propagare al culturii la inceputul sec.18, cand viitorul mitropolit Antim Ivireanu, ajuns egumen la Snagov, a instalat aici una din primele tipografii din tara, tiparind carti bisericesti in limbile romana, greaca, araba, slavona si gruzina ce au dus numele si faima Manastirii Snagov nu doar in Tara Romaneasca dar si in regiuni indepartate din Grecia, Egipt si Orientul apropiat.

De-a lungul timpului, chiliile manastirii au slujit drept inchisoare fara speranta pentru boieri de rang, unii din ei fiind inmormantati chiar in pronaosul bisericii. Insula a fost teatrul unor scene tragice atat in vremea revolutiei lui Tudor Vladimirescu (atunci a fost incendiat si podul de stejar care lega insula de mal) dar si in vremea revolutiei de la 1848 (intr-un colt al insulei exista o statuie reprezentand o femeie cu ceea ce pare a fi un steag tricolor, pe locul unde se spune ca ar fi mormantul a 54 de revolutionari pasoptisti care si-au gasit sfarsitul aici).

Dupa secularizarea averilor manastiresti de catre Alexandru Ioan Cuza, calugarii au parasit locul, chiliile au fost distruse, manastirea ajungand in stare de ruina. A fost din fericire restaurata in 1904, apoi din nou dupa cutremurul din 1940 si in 1967. O ultima restaurare este in curs de cativa ani. Clopotnita, exteriorul bisericii si pictura din pronaos sunt finalizate. In naos insa sunt asezate schele si este dezordine.

Enigma invaluie in continuare moartea lui Vlad Tepes, pierit in 1476 in urma uneia din infruntarile sale inegale cu turcii. Traditia locala afirma ca trupul lui ar fi fost gasit de catre calugari in padurea din preajma Baltenilor (in apropiere) si inmormantat la manastire. O lespede de piatra asezata transversal in fata altarului, simpla si fara inscriptie, pretinde a adaposti mormantul marelui domnitor, deasupra fiind asezata si o candela aprinsa. Presupusul mormant a fost insa cercetat in 1933, dovedindu-se fara putinta de indoiala ca sub acea piatra nu se afla nimic, si ca legenda ca Vlad Tepes s-ar afla inmormantat acolo nu are nici o baza rationala. Mult mai probabil este ca Tepes sa fi fost inmormantat in ctitoria sa de la Comana.

***

Pentru a ajunge la Manastirea Snagov se trece de "Snagov-Sat", de Tancabesti, de ramificatia spre Izvorani, iar din localitatea Ciolpani se face dreapta spre Silistea Snagovului. Nu exista indicatoare spre manastire din DN1, nici din Silistea Snagovului. In dreptul bisericii satului, care este chiar la drum, se coteste din nou dreapta iar de acolo nu mai este mult, si orice localnic va putea da indrumari.
Pana nu de mult traversarea se facea cu barca, prin intelegere cu un luntras. Acum avem o pasarela metalica pana la insula. Imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar pasarela a reusit sa anuleze mare parte din farmecul romantic al insulei. Nu stiu de ce nu s-a ales varianta unui pod plutitor sau a unei barci cu un barcagiu localnic, daca un pod frumos din stejar depasea posibilitatile ministerului turismului...Manastirea Snagov este un patrimoniu de exceptie, jalnic valorizat.

***

Un articol cu multa informatie de calitate, inclusiv lucruri inedite, despre lacul, padurea si manastirea Snagovului pe care il recomand: http://www.snagovsite.ro/despre_lac.htm
Si un film frumos de pe YouTube:

Fotografii ale unor sinagogi pierdute din cartierul evreiesc

2011-03-07T13:31:00.004+02:00

Am primit de la dl Simon Geissbühle, autor al unui material (in limba germana) care se numeste "Sinagogile pierdute ale Bucurestiului. De la cartiere evreiesti la spatii urbane golite de memorie", permisiunea de a publica pe blog, din aceasta lucrare a domniei sale, fotografii mai putin cunoscute ale unor sinagogi disparute. Pot astfel completa un articol precedent despre Cartierul Evreiesc, lucru pentru care multumesc mult dl. Simon Geissbühle.

Sinagoga Malbim, Strada Bravilor 4.

Rabinul Meïr Weiser (1809-1879), mai bine cunoscut sub numele de Malbim, a fondat in 1864 o sinagoga pe Strada Bravilor, langa disparuta Piata Cauzasi, care a fost centrul iudaismului ortodox din Bucuresti. Pe locul ei trece astazi Bd Unirii, prin dreptul noului sediu al Bibliotecii Nationale.

Templul Mic Spaniol "Ca'al Cicu", fost pe Strada Banu Maracine 37. A fost grav afectat de legionari in 1941. Dupa cutremurul din 1977, templul a fost renovat si redeschis in 1978. In 1986, a fost demolat.

Marele templu sefard Cahal Grande a fost deosebit de impresionant, asa cum reiese din fotografii. Cahal Grande, ridicat de puternica si influenta comunitate sefarda in 1819, a fost incendiat de legionari in ianuarie 1941. Cahal Grande se afla pe Strada Negru Voda 12, insa nu este vorba despre actuala Negru Voda, ci de o strada care nu mai exista, mai la sud de aceasta (aproximativ pe locul de azi al Tribunalului Bucuresti de pe Bd Unirii, fostul magazin "Junior").

Cel mai dureros si greu de acceptat lucru este ca astazi nu mai exista nici cel mai mic indiciu asupra existentei candva a acestor locasuri de cult, mai mult decat atat, prin stergerea cvasi in totalitate a cartierului de pe fata pamantului si modificarea tramei stradale, nu mai exista reperele care sa faca posibila identificarea sinagogilor, caselor, pietelor, locurilor legate de memoria si viata celor care le-au cunoscut. Nu este valabil doar pentru Cartierul Evreiesc, ci si pentru cartierele Uranus, Izvor, Antim, Dudesti.

Sursa:
Simon Geissbühle, http://www.projekt36.ch/op/Synagogen_kurz_4.pdf
Vezi si articolul mai vechi despre Cartierul Evreiesc din Bucuresti: http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/01/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti.html

Casa parohiala a Bisericii Razvan

2011-02-01T10:00:00.011+02:00

In spatele Bisericii Sf Gheorghe Nou si la cativa pasi de centrul orasului se afla una din cele mai vechi case de locuit din Bucuresti, casa parohiala a Bisericii Razvan. In lista monumentelor istorice figureaza ca datand din a doua jumatate a sec. 19, dar ar putea fi chiar mai veche (sau poate ca a fost construita dupa Marele Foc din 1847, care va fi afectat fosta casa parohiala, foc care a distrus si hanul Sf Gheorghe alaturat?!). Pentru Bucuresti asta inseamna foarte mult, cladirile de aceasta varsta aproape se pot numara pe degete. Mai mult, casa nu a suferit inca modificari, are probabil infatisarea initiala.
[UPDATE 5 feb. Dl Dan Rosca ne spune ca, dupa harti si documente vechi, casa parohiala a fost construita intre 1856-1860 pe locul altora preexistente)

Stilul ei, de trecere de la vernacular la neo-clasic, sau neo-clasic incipient, (exprimat mai ales prin prezenta frontonului), reflecta epoca de patrundere si raspandire a arhitecturii de factura occidentala careia-i apartine. Dimensiunea si forma ferestrelor, cu arcada usor rotunjita, simplitatea sau lipsa ornamentelor este tipica pentru casele cele mai vechi. Ar fi interesant de vazut cum s-a pastrat pe dinauntru, scarile, plafoanele, pivnita care cu siguranta trebuie sa existe.

Ramane de vazut ce soarta va avea aceasta casa valoroasa, ramasa intreaga pana acum. Este, totusi, listata ca monument istoric. Sa speram ca acest lucru o va proteja, ca va fi la un moment dat renovata/restaurata, in exact aceeasi forma pastrata pana in prezent.

Casa moderna interbelica cu aer balcanic-oriental

2011-01-29T01:32:00.006+02:00

Casa se afla pe langa Sfintii Voievozi, pe una din stradutele "purtatoare de secrete" ale vechiului Bucuresti, oarecum ascunsa atentiei de prezenta blocului mult mai inalt si mai masiv de langa ea. In timpul verii, coroana bogata a arborelui din curte o face si mai putin vizibila.

Ma incanta pentru ca este o casa atat de specific bucuresteana prin trasaturile ei: planul neregulat, adaptat spatiului stramt disponibil, (curtea fiind comuna cu a altei case); stilul incert, dar perfect in spirit bucurestean, un fel de stil regional romanesc modernizat cu elemente Art Deco; aerul oriental si plin de caracter dat de acel bovindou proeminent, care prelungeste spatiul disponibil al etajului al unei case aflate pe un teren foarte ingrat; streasina pe suporti de lemn, foarte expresiva, participand puternic la culoarea locala-balcanica a casei (de fapt, casa nu ar avea acelasi farmec fara streasina de lemn) si copacul inalt si batran din curte, a carui coroana acopera aproape toata strada cand este infrunzit.

Ilustrata de iarna din Bucuresti

2011-01-26T18:06:00.009+02:00

Imagine idilica de carte postala ilustrata: casuta cu pridvor si gradinita incarcate de zapada...

...este casa parohiala a Bisericii Delea Veche din Bucuresti, in stil neo-romanesc, acoperita de zapada ultimelor zile.

Fotografii vechi ale Cartierului Uranus-Izvor

2011-01-15T16:31:00.012+02:00

O imagine cu valoare documentara din anii '70: vedere peste Podul Izvor spre Strada Uranus (aflata in continuarea acestuia) si zidurile de incinta ale Manastirii Mihai Voda. Fotografia pare a fi fost luata din cladirea Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Romanilor (cea adapostind Teatrul Bulandra);

In anul 1985, in contextul construirii Casei Republicii, cladirile de incinta ale ansamblului manastiresc Mihai Voda, incluzand Palatul Arhivelor Nationale (1925) au fost daramate. Biserica veche de 400 de ani impreuna cu Turnul cu Clopot, si ele in pericol de demolare, au fost in cele din urma translatate spre est cu aproape 290 de metri iar in prezent se afla inchisa intre siruri de blocuri, in vecinatatea unui maidan. Pe locul zidirilor manastiresti avem azi dupa cum se stie un anost spatiu verde (Parcul Izvor).

Translatarea Schitului Maicilor (iunie 1982, prima dintre bisericile translatate); Se stie ca biserica Schitului Maicilor, candva inconjurata de gradina si chilii in stil brancovenesc, se afla in prezent "aruncata" pe o ramasita de teren in spatele blocurilor de la B-dul Libertatii.

Strada Putul cu Apa Rece...

Strada Pelerinilor, "Scaricica" des pomenita si fotografiata pentru pitorescul ei, in inca o ipostaza.

Henri Stahl o evoca la inceputul secolului trecut ca "un pitoresc drum bolovanos".

O imagine tulburatoare: locuitorii cartierului in curs de demolare se muta in timpul noptii, din motive de discretie...

Despre ansamblul manastiresc Mihai Voda si fostul Cartier Uranus am scris in aceste postari mai vechi, care cuprind amanunte, fotografii si harti:

Dealul Arsenalului si tezaurul pierdut

Cartierul Uranus-Izvor si Bisericile din Dealul Arsenalului

Lumea disparuta a Cartierului Uranus

Fotografiile apartin d-lui Lazar Dinu, prin a carui amabilitate le-am putut posta (si caruia-i multumesc din nou).

Dealul Patriarhiei

2010-12-22T22:21:00.039+02:00

Intr-una din zilele reci si cu lumina clara ale acestui decembrie, Biserica Patriarhiei capatase o aparenta aproape imateriala.

Recunoscator de a fi invins rascoala lefegiilor, Constantin Serban Basarab fonda in 1655 o manastire pe un deal acoperit cu vii din apropierea Curtii Domnesti ("Dealul Viilor"). Se pare ca anterior existase aici un mic schit de lemn, lucru deloc neobisnuit. Manastirea a infruntat valtoarea vremurilor inca de la inceput, fiind jefuita de turci inainte chiar de a fi terminata. Mai apoi Radu Leon a reusit sa o ispraveasca si sa o inconjoare cu un zid protector ca de cetate, intarit cu contraforti. Tot el, stramutand Mitropolia de la Targoviste la Bucuresti, a transformat biserica in Catedrala mitropolitana (1668).

Vestigiu al fostei incinte si monument de arta feudala, poarta de intrare cu turn a aparut in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu care a dorit sa-si inlesneasca accesul dinspre resedinta sa de la poalele dealului, pana atunci intrarea facandu-se pe sub turnul-clopotnita dinspre Filaret.

De-a lungul timpului, Colina Mitropoliei a fost martora sau scena evenimentelor istoriei. Clopotele Mitropoliei au rasunat cele dintai in ziua de 11 iunie 1848 din Turnul lui Brancoveanu, vestind izbucnirea Revolutiei, iar Dealul Mitropoliei a fost inconjurat de masele populare pentru a sustine guvernul revolutionar in momentele critice. Langa clopotnita Mitropoliei au fost ingropati intr-o ceremonie miscatoare, in prezenta bucurestenilor care "intesau" aleea ce duce la catedrala, cativa martiri ai acelor zile agitate. Pe colina Mitropoliei a fost ales sub presiune populara Alexandru Ioan Cuza domn al Tarii Romanesti, savarsindu-se astfel Unirea Principatelor, tot aici a fost proclamata Independenta de Stat a Romaniei si Regatul. Istoricul Emanuel Badescu ne vorbeste despre bucuria si entuziasmul popular din ziua sfintirii Clopotului cel Mare, adus in 1888 pentru a indeparta, o data cu vechiul clopot inlocuit, amintirea prezentei rusesti in Principate.

Domni si mitropoliti au fost unsi in fata altarului catedralei, iar biserica a avut si rolul de necropola domneasca. Cele doua cruci din dreptul altarului sunt ramasite ale crucilor si pietrelor de mormant care existasera in jurul bisericii. Mitropolia a fost centru de propagare al culturii prin tiparirea de carti in tipografia instalata aici de Mitropolitul Varlaam, intre care si prima Biblie tradusa de carturarul Nicolae Milescu Spatarul in limba romana (1688).

Frederic Dame remarca la inceputul secolului trecut contrastul dintre destinatia lor atat de importanta si simplitatea si modestia cladirilor de pe Dealul Mitropoliei care gazduiau cele trei autoritati: cea Divina, cea a Statului si cea Ecleziastica.

In 1907, pe locul fostei staretii (in care se tinusera inca din vremea Regulamentului Organic sedintele Divanului boieresc si ale Adunarii Obstesti prezidate din jiltul sau de Mitropolitul tarii), a fost construit noul Palat al Camerei Deputatilor, cladirea eleganta cu portic (arh. Dimitrie Maimarolu) cu o cupola caracteristica, usor de recunoscut de la distanta. Mai tarziu a fost edificat (arh George Simotta, 1931) noul Palat al Patriarhiei. Palatul se intinde pe coasta dealului in jos, fiind vizibil din Bd. Regina Maria ori din alee si doar putin de pe platou.

Palatul Patriarhiei vazut dinspre alee (Strada Patriarhiei);

Intrarea dinspre apus si cupola familiara bucurestenilor a Palatului fost al Camerei Deputatilor;

Pe latura de apus a platoului si alipite resedintei Patriarhului sunt Paraclisul si foisorul lui cu arcade in stil brancovenesc, refacute de catre domnitorul Nicolae Mavrocordat, pretioase monumente de arhitectura feudala romaneasca. Tampla aurita si ajurata a paraclisului si poarta de lemn sculptat sunt recunoscute pentru remarcabila valoare artistica.

Acest luminat fanariot, posesor al unei biblioteci faimoase, "cea mai bogata din Europa Orientala", ridicase cam in acelasi timp (1724) azi pierduta Manastire Vacaresti si casele domnesti cu minunatul, la propriu, Foisor (disparut si acesta) care a dat numele mahalalei, nume ajuns pana la noi (cartierul din jurul Bisericii Foisor, in sud-estul orasului - nici o legatura cu Foisorul de Foc).

Lipsesc cele doua porti groase de stejar ale turnului de acces, disparute in urma restaurarii recente.

Biserica larga si bine asezata pe pamant s-a dovedit de nezdruncinat, la propriu si la figurat, strabatand timpul si implinindu-si menirea. Turlele ei sunt intre foarte putinele turle de biserici bucurestene scapate neatinse. Catedrala a fost de-a lungul timpului simbol al puterii statale a Tarii Romanesti si al rezistentei neamului.

Prin monumentele sale de istorie si arta si prin incarcatura de semnificatii Dealul Mitropoliei poarta un mesaj uitat si de care avem nevoie mai mult ca oricand, acela al identitatii noastre si a ceea ce ar trebui sa fim.

Ferestrele caselor "Micului Paris"

2010-12-15T22:25:00.076+02:00

Figuri de femei cu expresii serene sau enigmatice, lari ocrotitori, detalii fine infrumuseteaza ferestrele caselor de secol 19, reflectand stralucirea plina de gratie a epocii Regelui Carol I, cand Bucurestii devenisera cu adevarat "Micul Paris".

Spre deosebire de toate ferestrele de mai jos, ale unor case apartinand burgheziei de clasa mijlocie si etaland un anumit statut social, acestea apartin unei casute umile de dincolo de Biserica Sf Silvestru, cu bolta de vita-de-vie in gradina si capriori la streasina, doar o casuta semi-rurala dintr-o zona indepartata a orasului.

Fereastra unei case fermecatoare, caracteristica pentru sfarsitul de secol 19 bucurestean, zona Bisericii Armenesti.

O fereastra a fatadei neoclasice a cunoscutei case cu pridvor din Serban Voda (casa este de la sfarsitul secolului 18 insa fatada a fost renovata ulterior).

Fereastra cu fronton clasicist a unei case de epoca reprezentative, strada Romulus.

Fereastra cu trasaturi Art Nouveau a unei vile in prezent in renovare. Nu se stie daca vom regasi la sfarsitul lucrarilor delicata decoratie si chipul gingas cu zambet sagalnic de la ferestre (chipul cel mai gingas al unei arcade de fereastra, cu cel mai frumos zambet care emana bucurie si optimism, pe care il cunosc eu); strada Popa Soare.

Tot trasaturi Art Nouveau la ferestrele unei vile foarte deteriorate, probabil pe cale de demolare sau modificare. Zona George Cosbuc.

Fereastra unei case neintretinute, aflata intr-un proces de rapida degradare; strada Popa Soare.

Detaliu cu finul panou decorativ de la baza ferestrei.

O minunata pereche de ferestre la fatada dinspre strada a unei case impunatoare in stil eclectic-academic "Mic Paris" pe strada Justitiei.

Detaliu de fereastra.

Ferestrele "Casei cu geamuri bombate" de pe strada Radu Calomfirescu.

Strada Arcului a fost pe jumatate distrusa in 1986 prin trasarea unei noi artere (str. Armand Calinescu) care a afectat unul din cele mai frumoase si bine pastrate cartiere bucurestene, fosta "mahala armeneasca" cu locuinte burgheze de sfarsit de secol 19. Spre capatul "ramas in aer" al Strazii Arcului au aparut in ultimii ani unele dupa altele mai multe constructii moderne si anoste cu multe etaje. Aceasta casa, frumoasa si relativ bine pastrata, a ramas izolata intre ele.

Un fel de metafora a contrastului dintre trecut si prezent (ma refer la prezenta antenei de satelit la aceasta fereastra veche); strada Sf Constantin (langa Cismigiu).

O minunata casa "Belle Epoque", strada Lucaci.

La o foarte reprezentativa casa tip "vagon" din zona Patriarhiei.

Dintre casele de mai sus, doar vreo cinci vor supravietui, sa spunem macar inca o generatie. Celelalte, dupa aprecierea mea, vor disparea in cel mult cativa ani. Aceeasi este situatia in general, viitorul caselor de secol 19 este precar, chiar si in cazul in care se renoveaza. O data cu disparitia lor se pierde cea mai seducatoare dintre infatisarile Bucurestiului, cea a sfarsitului de secol 19.

O casa in stil Art Nouveau la margine de oras

2010-12-11T20:35:00.009+02:00

Am fost nedumerita sa vad o locuinta atat de bine intocmita si chiar impunatoare pe Calea Floreasca, aceasta fiind in perioada ridicarii casei, probabil primii ani ai secolului 20, in zona de periferie de dincolo de vechea sosea de centura (Soseaua Stefan cel Mare). Poate prezenta Hipodromului din apropiere (desfiintat dupa 1936) sa fi constituit elementul de interes in optiunea proprietarului.

Este o ingrijita casa cu arhitectura in stil neoromanesc cu trasaturi Art Nouveau, remarcabila prin perfecta armonie a proportiilor care ii confera zveltete si eleganta. Desi pe un plan in forma literei "L", partea centrala este mai inalta, punand in evidenta porticul cu arcade si coloane al intrarii.

In curte se mai afla doua constructii mai mici, in acelasi stil cu locuinta, din care una este posibil sa fie un chiosc de gradina si este pacat ca gardul opac impiedica vederea. Chioscurile de gradina, acolo unde ele mai exista, sunt rar vizibile din exteriorul curtii. Un gard din zidarie si fier forjat ar fi adecvat stilului casei si ar permite ca fatada dinspre curte si constructiile auxiliare sa poata fi mai bine admirate din strada.

Gardul este un element important in ambientul strazii si in efectul estetic de ansamblu al casei si ar trebui sa i se acorde o atentie speciala. In acest caz, gardul impreuna cu acoperisul metalic ce l-a inlocuit pe cel original sunt singurele detalii care afecteaza impresia generala a unei case speciale.

In rest, casa pare pregatita pentru un nou secol, si in particular pentru apropiatul An Nou!

UPDATE Martie 2011- fotografii noi ale casei:

O batrana casa boiereasca

2010-12-08T01:11:00.004+02:00

Cum intri pe Strada Latina mergand spre Armeneasca, trotuarul de pe stanga pare a se sfarsi brusc in curtea unei case (strada de fapt se ingusteaza mult iar trotuarul continua pe langa zidul ei). Nivelul curtii coboara usor sub cel al strazii incat casa pare putin ingropata. Este cu siguranta o casa foarte veche judecand dupa standarde bucurestene, de mijloc de secol 19 sau chiar mai devreme. Curtea larga este pavata cu bolovani de rau, cum inca mai sunt curtile unor case vechi, iar pe o latura mai este o constructie auxiliara, servind candva probabil ca locuinta pentru personalul numeros.

Casa este ridicata pe un plan patrat, cu parterul asezat deasupra unei pivnite inalte si cu partea mediana a fatadei principale usor iesita in afara. Simplitatea structurii, lipsa ornamentelor si masivitatea dau aspectul general de conac de tara-un conac destul de degradat astazi si nu doar datorita timpului.

Frontonul neoclasic urmeaza cu timiditate tendintele arhitecturale "moderne" ale epocii, dar in esenta este o casa batraneasca ridicata de mesteri dupa formele si regulile prescrise de traditia autohtona, cu o arhitectura caracterizata de simplitate si functionalitate.

Suntem in prezenta unui discret mesager al timpului.

Zona veche a Pietei Matache, parte din sufletul orasului

2010-10-27T00:12:00.055+03:00

Planurile de reconfigurare a Strazilor Buzesti si Berzei in cadrul proiectului mai larg al drumului ce va uni Piata Victoriei si Palatul Parlamentului implica demolari de amploare, cele mai importante dupa anii '80. Vor fi inlaturate case darapanate si dughene suspecte, stanjenitoare pentru un oras civilizat, pentru a nu mai vorbi de cauza traficului auto ce sensibilizeaza orice sofer- motive pentru a astepta cu nerabdare lucrarile planificate. Ori poate nu?!

In cateva zile insorite ale acestei toamne am fotografiat unele din casele ce probabil nu vor mai apuca inca o vara.

Casele ce par a se sprijini unele de altele pentru a nu se prabusi, din apropierea Pietei Buzesti, in contrast dramatic cu cladirea de birouri din spate. Intre casa scunda cu fatada modificata si bloculetul construit cu economie de mijloace se afla un tip de casa de secol XIX caracteristica prin structura (pravalie jos si camere la etaj, intrare prin gang si curte interioara), prin dimensiunile reduse, prin materialele de constructie (caramida manufacturata, tamplarie din lemn). Miracol in conditiile de astazi, are inca vitrina originala deasupra careia se mai desluseste firma "Legatorie de carti". Arcada in forma de acolada a boltii de intrare in gang este un detaliu specific arhitecturii traditionale locale.

Un bloc "modern" la vremea lui, anii '20-'30, lipsit de pretentii dar nu si de personalitate;

UPDATE 8 dec. 2010: nici blocul, nici casele de mai sus nu mai exista. Demolarile au ajuns la Hotel Marna.

Victima colaterala, Hotelul Marna in stil Art Deco va trebui si el sa cada desi, renovat prin anii '70, are fatada intacta.

Locul Pietei Matache de la intrarea Caii Targovistei in oras a fost dintotdeauna menit comertului. Taranii din imprejurimile Bucurestilor intrau in Cetate venind pe Calea Targovistei si isi instalau carutele cu marfa pe ulita care si-a capatat numele dupa al Bisericii "Cuibul cu Barza", cam pe locul unde este acum Hala. Pe aceeasi Cale a Targovistei veneau si negustorii de la Brasov, deoarece drum de caruta intre Campina si Predeal nu a existat pana la jumatea sec. XVIII. Dupa constructia Garii Targovistei in 1870 zona a devenit una din cele mai importante ale comertului bucurestean alaturi de Piata Mare si Obor.

Pe la sfarsit de secol casele pre-existente de la intersectia Grivitei cu Buzesti-Berzei au fost inlocuite cu unele elegante in stilurile actualizate ale clasicismului si renasterii franceze cu recuzita lor de cupole, frontoane si arcade. Vedem intersectia imortalizata prin fotografii si desene in imagini de acum un veac, pline de animatie, cu cladiri superbe pe toate cele patru colturi.

Calea Grivitei spre Gara la 1900- perspectiva este aceeasi ca in urmatoarea fotografie; in locul casei din stanga (unde a locuit doctorul Botescu) se va construi in perioada interbelica imobilul Art Deco existent si astazi);

Zidurile casei Constantin Radulescu, care cuprindea candva si Cinema Feroviar, disparut in ultimii ani pur si simplu bucata cu bucata.

Reconstruirea cladirii fostului Cinematograf Grivita/Feroviarul sau a demult disparutei case de peste drum -o "frumusete bucuresteana" in stil eclectic frantuzesc- inlocuita de un maidan gol, este o povara prea grea pentru resursele materiale si morale de care dispunem. Totusi sunt aici case frumoase renovabile (cladirile ramase pe cele doua colturi, cea cu bovindouri si cariatide de vis-a-vis de Hotel Marna, cele din spatele Halei si de peste drum de ea ca si cele de pe Grivitei) care refacute ar putea alcatui un colt prezervat de vechi Bucuresti, in aceasta zona cu acces usor dinspre Gara, Piata Victoriei si centru, cu urias potential de valorificare.

UPDATE Ramasitele Casei Radulescu si Hotel Marna au fost daramate. Ramasa doar un zid gol, ceea ce mai ramasese din Casa Radulescu reusea in mod uimitor sa domine cu prezenta ei intersectia, fiind un reper al locului. Raspantia Grivitei-Buzesti, spatiu emblematic al Bucurestiului vechi, este acum istorie.

Vedere cu o latura a Halei Matache, hala pentru carne si peste ridicata de Primarie la 1887 dupa standardele moderne ale epocii, cu stiutele arcade rotunde ale vitrinelor. Nu se stie ce soarta i se pregateste, daca va fi sau nu demolata.

In spatele ei casa subreda cu etaje si mansarda, facuta pentru a da in chirie camere ieftine negustorimii marunte, seamana unui vapor plutind in deriva peste dughenele din piata si prin vicisitudinile vremii.

Tot in spatele Halei este casa "la doua randuri" tip han, cu fatada alungita si doua intrari la cele doua capete, fiecare surmontate de balcoane. In chip caracteristic perioadei ei, sfarsitul de secol 19, casa imbina o compozitie echilibrata de tip clasic a fatadei cu o decoratie in stil national-romantic cu trasaturi otoman-orientale (arcadele in acolada, streasina).

Demolarile se vor face pe dreapta, sensul spre Stirbei Voda. Vor include oare si cladirea Halei?

UPDATE feb. 2011: partea din fata a halei, mai scunda decat cea din spate, si cu acel corp central cu relief sculptat au fost adaugate in perioada interbelica. Proiectul initial din 1887 cuprindea doar pavilioanele din spate, mai inalte, cum se vede intr-o carte postala de la 1900. Imaginea ne arata vechea Hala, fara corpurile adaugate mai tarziu, tarabele precupetilor, o fantana de raspantie cu ghizduri rotunde de piatra si casa cu arcade orientale din spatele Halei.

UPDATE 16 feb. 2011 vezi pe site-ul ART HISTORIA fotografii ale Halei si Pietei Matache din 1936!

Dincolo de Hala si pe aceeasi parte cu ea, pana la intersectia cu Dinicu Golescu si Stirbei Voda, se desfasoara un amestec heteroclit, dar in mod curios nediscordant, de pravalii, dughene, case cu gradina, case boieresti sau negustoresti aratoase si chiar bloculete, toate de joasa inaltime, cel mult doua etaje, asezate in timp intre sfarsitul de secol 19 si perioada interbelica, reflectand lumea micului comert si a burgheziei de diferite grade gravitand in jurul Pietei Matache.

Casa Stefan Stroe, monument istoric.

Blocul cu parter inalt si doua etaje are o intrare prin gang cu arcada in forma de acolada. Intrarea conduce in dreapta la scarile din piatra cu trepte arcuite care urca spre etaje iar in fata, in chip neasteptat, la o curticica interioara.

Casa construita dupa planurile arh. Schükerle 1897, monument istoric.

Mai departe gasim o locuinta cu etaj, fara stil, doua casute prapadite si un imobil cu apartamente ieftine, ingust dar intins pe adancime, cu pasarele in fundul curtii care dau acces la camere si cu aer indoielnic. Pe cealalta parte a drumului, acelasi amestec de tot felul de magazine, ateliere si casute modeste, dar si o casa boiereasca in toata regula, cu gard de fier forjat, gradina, marchiza, trepte de piatra si frontoane.

Zona a agonizat lent, incepand cu sistematizarile din anii ’70 care aici au insemnat demolari de case spre Stirbei Voda si indepartarea Bisericii Cuibul cu Barza in spatele blocurilor. Resorturile ei au fost stricate, si nimic nu s-a facut pentru scoaterea ei din declin. Casele de pe Buzesti si Berzei, intrate in planul de demolari, sunt dezagreabile la infatisare. Zona Strazii Buzesti-Piata Matache-Berzei, de mult timp un colt de Bucuresti destramat, urmeaza a fi indreptat, largit si modernizat, dar sa nu ne bucuram prea tare. Ele cuprind o particica din spiritul viu al Bucurestilor pe care nu il vom mai regasi.

Rarӑ vitrinӑ de prӑvӑlie în stil neo-românesc timpuriu

2010-09-27T15:25:00.009+03:00

Pravalia se gaseste la parterul unui bloc de sfarsit de secol XIX (1896), la vremea respectiva printre primele constructii nou aparute pe Bulevardul Carol recent deschis sub primariatul lui Pache Protopopescu. Este interesant ca arhitectul a preferat pentru acest imobil de raport stilul neo-romanesc ce incepuse doar de curand sa se difuzeze in Bucuresti dupa construirea de catre Ion Mincu a Casei Lahovary (1886) si a Scolii Centrale de Fete (1890) (vezi si "Stilul arhitectural national-romantic si Art Nouveau in Bucuresti"), avand in vedere ca in acea epoca stilurile "istoriciste" erau considerate mai prestigioase iar majoritatea caselor la care intalnim stilul arhitectural national-romantic sunt locuinte familiale de dimensiuni mai mici.

UPDATE! Imobilul apartine se pare lui Ion Socolescu, unul din arhitectii care au contribuit la propagarea stilului neo-romanesc.

Este un rar exemplu de vitrina de pravalie in stil neo-romanesc timpuriu si este imbucurator ca tamplaria originala s-a prezervat foarte bine. Motivul ornamental tipic al arcadei in acolada apare atat la ferestruica-oberliht de deasupra usii cat si la lateralele panoului cu numele firmei. Inedit pentru o vitrina de magazin ancadramentul in forma de franghie rasucita (motiv preluat de la bisericile medievale romanesti) pe care il aflam de obicei la casele in stil neo-romanesc sub forma unui brau orizontal sub streasina.

Magnificele balcoane de fier ale caselor din centrul istoric

2010-09-23T12:38:00.059+03:00

In ultimele decenii ale veacului 19 vechiul centru comercial al Bucurestilor s-a inzestrat cu cladiri in gratiosul stil eclectic specific perioadei Regelui Carol I. Alaturi de cornisele si de ancadramentele de porti si ferestre ornamentate, balcoanele din fier forjat sau turnat intr-o multime de modele dau caselor din centrul istoric bucurestean nota aparte de rafinament si romantism.

Strada Franceza, ale carei case s-au pastrat miraculos, pe fragmentul intre Selari si Calea Victoriei alcatuind un sir aproape neintrerupt si omogen stilistic de fatade de epoca, etaleaza exemplare remarcabile:

In mod particular frapante si spectaculoase sunt balcoanele turnate in intregime din fier (inclusiv consolele) care sunt mai vechi si mai rare, cum este si acesta de pe Intrarea Soarelui, al unei case de mijloc de secol 19:

Tot pe Intrarea Soarelui, dar pe partea opusa, un balcon de mari dimensiuni, rupt la un capat; anul constructiei casei este 1874, marcat in lucratura din fier a balconului:

Balcoanele inguste de latimea ferestrei a unei case pe Selari:

Sirul de case negustoresti cu balcoane de pe Strada Baratiei:

Cand aceste case de epoca si balcoanele lor sunt renovate devin cu adevarat impresionante. Aproape toate casele urmatoare au fost renovate relativ recent, in ultimele luni, ceea ce trezeste sperantele privind "renasterea" centrului istoric al Bucurestilor;

Dupa o indelungata asteptare casele din zona Lipscanilor ce intruchipeaza eleganta si rafinamentul "Micului Paris" care erau Bucurestii la sfarsitul secolului XIX incep sa fie puse in valoare. Centrul vechi al Bucurestilor are potentialul de a deveni unul din cele mai atractive din Europa:

Casa pe Strada Baratiei, peste drum de cele de mai sus. Balconul ei de pe colt, chiar deasupra intrarii, este elementul ornamental principal al cladirii (vitrinele de la parter cu arcade rotunde sunt tipice pravaliilor de la inceputul secolului XIX).

Balcon pe coltul unei case de pe Strada Franceza.

Fatada dinspre Lipscani a Hanului cu Tei; Negrul balcoanelor de fier pe fondul alb al zidariei formeaza un contrast de mare efect.

Tot pe Lipscani, la coltul Intrarii Selari, un balcon pe console elegant sculptate;

Casa pe Covaci;

Alaturi, pe Covaci colt cu Sepcari;

Probabil cel mai remarcabil balcon din Lipscanie, atat prin lungimea lui cat si prin finete, pe Strada Smardan;

In "topul celor mai frumoase balcoane" intra cu siguranta cele ale Hanului Elias-Patria-fotografia prezinta pe cel de pe fatada nordica. Unul identic este pe cealalta fatada la strada, deasupra intrarii in curtea interioara (Hanul Elias-Patria nu este favorizat de pozitia lui incat este posibil sa treci pe sub cele doua minunate balcoane fara sa le observi; ambele fatade exterioare raspund pe strazi inguste si fara perspectiva);

Sper ca atractia exercitata de casele deja renovate si frumusetea lor sa aduca o afluenta crescuta de vizitatori intr-un mod convingator pentru alti proprietari si investitori iar procesul de regenerare al centrului vechi al Bucurestilor sa fie ireversibil.

Adaug linkuri spre un amplu articol mai vechi in limba engleza (in trei parti) al d-lui Valentin Mandache despre balcoanele din fier:

http://historo.wordpress.com/2009/02/15/the-iron-balconies-of-bucharest-part-3/
http://historo.wordpress.com/2009/01/25/the-iron-balconies-of-bucharest-part-1/
http://historo.wordpress.com/2009/02/03/the-iron-balconies-of-bucharest-part-2/

Lupoaica, reasezata la locul potrivit

2010-09-16T09:48:00.014+03:00

Recent restaurata, statuia reproducand "Lupa Capitolina" a revenit de curand in mica piateta de la capatul dinspre Bulevard al Lipscanilor.

Desi la inceput am crezut ca nu are rost mutarea statuii "Lupoaicei" din Piata Romana, cand am trecut prima data pe acolo mi-am dat seama ca ma insel pentru mai multe motive:

1. Statuia se incadreaza perfect ca dimensiuni in spatiul piatetei si pe fundalul caselor de la intrarea in Lipscani, mult mai bine decat se incadra in spatiul deschis si larg de la Piata Romana;

2. Lupoaica este acum apropiata si accesibila. Aproape toti trecatorii se opresc langa monument macar o clipa, multi il fotografiaza. Iar bancile din jurul statuii par a fi perfecte pentru un scurt popas;

3. Este un simbol cultural si istoric usor de inteles si retinut si pentru vizitatorii straini ai Bucurestilor-simbolul originii latine a romanilor si al apartenentei acestora la lumea occidentala- statuia etrusca a Lupoaicei ce evoca intemeierea legendara a Romei, prezenta si intr-o piata a Cetatii Eterne, fiind deja cunoscuta acestora;

Ar trebui asezata (nu am observat daca exista deja) o mica placuta explicativa a imprejurarii in care a fost daruita Bucurestilor (un dar din partea Romei in anul 1906, atunci cand se implineau 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I si 1800 de ani de la cucerirea Daciei de catre romani).

4. Bucurestii nu sunt inzestrati cu prea multe monumente cu valoare de simbol, iar Lupoaica poate deveni unul din simbolurile orasului.

5. Prezenta micului monument va pune mai bine in valoare Lipscanii- evident, atunci cand va exista ceea ce trebuie pus in valoare, dupa finalizarea lucrarilor pe Lipscani si la Pasajul Comercial Gabroveni...

Impresia mea a fost ca statuia se potriveste atat de natural acestui loc de parca nu a fost niciodata mutata.

Pe cele doua parti ale soclului se afla stema veche a orasului Bucuresti, cea din perioada Regatului, reprezentandu-l pe Sf. Dumitru pe scut. Este cred cea mai mare si mai frumoasa reprezentare a acestei steme care poate fi gasita in Bucuresti.

Vedere cu Lupoaica spre Baratie si centrul istoric de la est de Bulevard.

Vezi si: "Lipscanii si apropiata regenerare"

"Despre Piata Roma, azi Sf. Gheorghe"

Arhitectura interbelica modernista in Bucuresti (II)

2010-08-29T23:59:00.050+03:00

O "galerie" de 15 blocuri interbelice in stil international modernist si modernist Art Deco -vezi si prima parte a acestui articol aici: Arhitectura interbelica modernista in Bucuresti (I).

Casa in stil neo-romanesc timpuriu langa Parcul Ioanid

2010-08-22T19:09:00.009+03:00

In vecinatatea prestigioaselor resedinte din jurul Parcului Ioanid si Bd. Dacia, construite in primele decenii ale secolului trecut pentru proprietari apartinand elitei sociale a vremii, se afla casa tip vagon din imaginea de mai jos ce contrasteaza prin dimensiune si nepretentiozitate cu vilele de peste drum. Ramasa (impreuna cu inca vreo doua) dintr-o epoca anterioara restructurarii urbanistice a zonei Parcului Ioanid ea prezinta tipologia traditionala a caselor "la un rand", ocupand un teren ingust cu fatada laterala la strada.

Casa etaleaza un amestec de elemente decorative de diverse proveniente- frantuzesti dar si autohtone: braul impletit de sub streasina, regasit la bisericile medievale si preluat de arhitectul Ion Mincu in cadrul stilului national-romanesc initiat doar cu cativa ani in urma. La data ridicarii acestei locuinte, "Casa Lahovary" dar si Scoala Centrala, ambele situate la cativa pasi de aceasta locuinta, existau deja.

O casa remarcabila pe Strada Vasile Alecsandri

2010-07-27T16:34:00.017+03:00

Zona dintre Bd. Lascar Catargiu si Caderea Bastiliei este un colt putin frecventat de Bucuresti, dar cu multe case interesante prin tipologie si arhitectura.

Casa de mai jos de exemplu, de pe Strada Vasile Alecsandri, vis-a-vis de Muzeul Storck (pretext bun pentru a vizita zona!), nu atrage neaparat privirile, dar cu siguranta merita atentia trecatorului ocazional. Este o casa-vagon tipica asezata pe un colt de strada. Nuanta inchisa a panourilor din lemn de sub streasina se armonizeaza cu galbenul zidariei si cu verdele tufarisului impletit pe gard-daca zugraveala ar fi refacuta efectul ar fi mai pronuntat. Pacat ca hatisul des al tufelor acopera vizual intrarea casei, blocand perspectiva spre poarta ocrotita de scoica de sticla verde si treptele de piatra. Probabil ca folosita este cea de-a doua intrare, aceasta pe stalpisori de lemn si inchisa.

La momentul construirii ei (1900, anul trecut pe frontispiciu) casa se afla langa limita de nord a orasului care pe atunci era Soseaua Bonaparte (azi B-dul Iancu de Hunedoara), desi tocmai se deschisese Bulevardul Coltei (cunoscut azi ca Lascar Catargiu). Noul bulevard era larg, dupa model parizian, frumos pietruit, cu trotuare si alee pentru calareti pe mijloc, iar mai multe case impunatoare deja aparusera! In conditiile acestui "avant imobiliar", locurile despre care vorbim, pana atunci populate de casute probabil umile, inconjurate de gradini sau poate maidane, au devenit atractive inclusiv pentru proprietarul care a gasit potrivit sa-si ridice aici casa destul de "infatisatoare".

Intre timp respectivele locuinte de conditie modesta au fost inlocuite in anii '20 si '30 ai secolului trecut de vile si bloculete elegante, casa ramanand printre cele mai vechi din imprejurimi. Nu insa printre cele mai putin atragatoare. Casa care si-a depasit centenarul a reusit sa-si pastreze elementele constructive si decorative originale.

Strada Vasile Alecsandri, aglomerata doar de masinile parcate pe trotuar.

Bucurestii pe care-i iubim

2010-07-16T09:26:00.426+03:00

Am selectat cateva imagini actuale ale Bucurestilor de dinainte de al doilea razboi mondial, epoca ce a insemnat sfarsitul perioadei de normalitate in dezvoltarea orasului. Sunt expresii comune, nespectaculoase dar reprezentative ale Bucurestilor, strazi, bulevarde, raspantii, case si biserici- in Bucuresti nu esti niciodata prea departe de o biserica. Este interesant cum fiecare cartier are un caracter propriu, diferit de al celorlalte. Lipsesc insa, pierdute pentru totdeauna, Cartierul evreiesc si Cartierul Uranus.

Este un periplu sentimental sau poate doar un pretext pentru a privi din nou, cu afectiune, Bucurestii pe care-i iubim.

Mica raspantie din centrul orasului, intre Mosilor si Calarasi cu vedere spre Biserica Vergului (sau Sf. Mina; Calea Vergului era vechiul nume al actualei Cai Calarasi); casele nu sunt mai vechi de sf. sec. XIX, dar facand abstractie de bloculetul din fundal, aceasta este dimensiunea si tipologia vechilor Bucuresti: case scunde adunate in jurul cate unei biserici a carei turla inaltata deasupra lor se profileaza pe cer si ulite serpuite.

In proximitatea zonei ultracentrale, pe Strada Ionescu Gion, blockhouse-uri si vile elegante de perioada interbelica intr-o fosta zona de locuire evreiasca.

Zona de la est de mahalaua mai apropiata de centru si mai rasarita Ceaus Radu pana la Bariera Vergului, fosta asezare sateasca ramasa pana tarziu intr-un stadiu incert -nici sat nici oras, populata de pravaliasi si precupeti. Inainte de al doilea razboi mondial reusise insa sa atinga o anumita prosperitate vizibila de exemplu la casele cu etaj de langa pravalia de pe colt (Traian la intersectia cu Vulturilor). Acela a fost insa apogeul dezvoltarii zonei, de atunci incepand o nesfarsita perioada de regres...

In preajma Bisericii Silvestru, un fost cartier negustoresc tihnit si placut, tipic bucurestean.

Ingusta Strada Viitorului intersecteaza Mihai Eminescu intr-o fosta zona marginasa din partea de nord-est a orasului, spre Colentina, formand o rascruce in care este prezenta traditionala "pravalie de colt". Casele de colt cu pravalie sunt tipice Bucurestiului balcanic si patriarhal, evocand un mod de viata specific comunitatilor Orientale (cu ecouri pana in Balcani) unde raspantiille sunt locuri de intalnire si socializare.

Strada Viitorului a fost inzestrata abia tarziu cu pavaj modest din bolovani rotunzi de rau, iesit la iveala cu ocazia recentelor lucrari de reabilitare.

Situat nu departe de Obor, la intersectia mai multor strazi si capat de perspectiva din multe directii, Foisorul de Foc marcheaza de fix 120 de ani cu prezenta lui caracteristica o zona foarte interesanta a orasului. Construit curand dupa demolarea Turnului Coltei pentru a-l inlocui ca functionalitate, era cea mai inalta cladire din oras, din inaltimea lui pompierii supraveghind aparitia incendiilor.

In partea opusa a Bucurestilor Piata Kogalniceanu si Bulevardul Elisabeta, parte a primului si foarte reusit proiect urbanistic de proportii: deschiderea axei est-vest a orasului (spre Cotroceni) pe la 1870 (primii ani de domnie ai regelui Carol I; totusi, casele din acea perioada nu s-au pastrat, cele existente sunt in principal de la inceputul secolului;). "Micul Paris" tocmai prindea viata!

Strada pe unde tramvaiul cotind de pe Schitu Magureanu urca spre Berzei indreptandu-se apoi spre Gara. In dupa-amiezile de duminica sau serile de vara din amintirile copilariei mele, tacerea, umbrele, misterul curtilor creau o atmosfera aparte. Sunetul starnit de trecerea tramvaiului hurducandu-se incet pe sine sporea si mai mult singuratatea si melancolia strazii. Desi tramvaiul nu mai trece pe aici imi este imposibil sa concep Strada Cobalcescu fara linia ei de tramvai.

Strada Olimpului la sud de Colina Patriarhiei. Numele anunta cu orgoliu acum un veac transformarea fostei mahalale nevoiase din jurul Bisericii Flamanda intr-un cartier modern!

Mica si vechea biserica Sf. Elefterie Vechi ramasa in mijlocul Cotrocenilor, unul din cele mai distinse cartiere bucurestene edificat incepand cu anii '20 ai secolului trecut, cu vile etaland o arhitectura prestigioasa si strazi umbrite de arbori, amintire indepartata a padurii Cotrocenilor care acoperea odinioara partea asta de oras.

Strada Berzei in dreptul Halei Matache, un colt azi ruinat de oras aflat la doar cativa pasi distanta de cladirile inalte de birouri din otel si sticla din Piata Victoriei. Apropierea Garii de Nord (deschisa in 1870 sub numele Gara Targovistei) si a drumurilor de intrare in oras (Calea Targovistei-Grivitei) pe unde taranii veneau cu marfa in targ facusera ca zona sa devina candva una a comertului intens. Hala Matache (in dreapta fotografiei) ridicata in 1887 langa piata era atunci o hala moderna. Bombardamentele din al doilea razboi mondial si mersul ulterior al istoriei au afectat pana azi aceasta zona.

Cateva vechi case ramase pe portiunea nemodernizata a batranei Calea Mosilor sunt inca in picioare, infruntand adversitatile prezentului, intre ele si Biserica Sfintilor cu silueta ei inconfundabila. Ce ar fi Calea Mosilor fara Biserica Sfintilor? Ce se va intampla daca Biserica ce are nevoie urgenta de reparatii se va prabusi la un eventual cutremur?

O casa bucuresteana reprezentativa

2010-07-05T17:11:00.025+03:00

Este o locuinta de sfarsit de secol 19 (1897 scrie pe blazon), tip "vagon", in ale carei detalii decorative se armonizeaza cu naturalete influente autohtone, orientale si occidentale, in mod foarte caracteristic spiritului bucurestean.
Casa are fine ornamente din stuc la ferestrele cuprinse de pilastri si incoronate de arcade si capete de heruvimi, la medalioanele de pe fatada laterala si la intrarea incadrata de coloane, o abundenta decorativa potrivita unei resedinte mult mai opulente, toate acestea la o casa-vagon de mici dimensiuni, cu "brau" si denticuli sub streasina lata taraneasca sprijinita pe capriori din lemn.

Numai bolta de vita din curte si tufa de iasomie de la gard ii lipsesc, probabil din cauza lipsei de spatiu.

UPDATE 22 decembrie 2010
Intre timp i-au fost schimbate ferestrele cu unele cu plastic albastru pe margine (?!)...

Stilul arhitectural national romantic si Art Nouveau in Bucuresti

2010-06-20T12:50:00.107+03:00

Inceputurile stilului arhitectural Art Nouveau pe plan european (aprox. penultima decada a sec. XIX) sunt legate de cautarea unor noi forme de expresie care sa evite formulele indelung intrebuintate ale clasicismului, renasterii sau barocului ("istoriciste"). Arhitectii au apelat pentru asta la izvoare noi de inspiratie (arhitectura populara si artizanatul local, arhitectura veche medievala) la materiale noi (fierul forjat, vitraliile, ceramica smaltuita si colorata) si la propria fantezie si creativitate.

In Romania tendintele de innoire a limbajului arhitectural au intalnit necesitatea valorizarii si afirmarii identitatii culturale nationale (Independenta fusese abia cucerita in 1877). Miscarea Art Nouveau isi gaseste exprimarea prin noul stil arhitectural initiat de Ion Mincu si preluat si de alti prestigiosi arhitecti ce valorifica referinte importante de arhitectura laica si bisericeasca medievala romaneasca (de exemplu Palatul brancovenesc de la Mogosoaia, Biserica Stavropoleos sau disparuta biserica a Manastirii Vacaresti) si motive populare romanesti.

Porticul si chiliile Manastirii Vacaresti;

Biserica Stavropoleos;

La sfarsit de secol XIX, stilul arhitectural Neo-Romanesc si Art Nouveau au aceleasi premise si fundamente si dau nastere in Bucuresti unei arhitecturi originale, vibrante, plina de culoare. Se poate vorbi despre un specific regional Art Nouveau cu influente orientale. Caracteristice sunt frizele pictate cu frunze si flori ca in arta brancoveneasca, medalioanele si butonii din ceramica smaltuita si colorata, arcadele in forma de acolada, cartusele si reliefurile decorative.

Casa Lahovary (1886), cladire de referinta pentru istoria arhitecturala ce anunta stilul national (arh. Ion Mincu);

Colt al superbei curti interioare, Scoala Centrala (1890), capodopera absoluta a arh. Ion Mincu.

Galeria incintei Manastirii Stavropoleos (inceputul sec.XX), opera reprezentativa a lui Ion Mincu si unul din cele mai speciale locuri din Bucuresti).

Arhitectul Ion N. Socolescu, unul din promotorii noului stil arhitectural, a reusit sa creeze o linie proprie a stilului neoromanesc, usor recognoscibila prin cateva elemente (arcadele duble, reliefurile decorative care incadreaza arcadele ferestrelor, cromatica vie), atractiva si care a cunoscut o larga difuzare ulterior.

Casa istoricului G. Ionescu Gion langa Biserica Lucaci, 1889 (detaliu); arh. Ion I. Socolescu.

Casa in zona Pietei Victoria, cu cea mai spectaculoasa tema de culori.

Pe Strada Doamnei (in aceeasi curte cu Biserica Bulgara), probabil singura cladire in stil neoromanesc timpuriu din Centrul Istoric; in casele F. Gobl functiona o tipografie considerata foarte moderna in epoca;

Vila in stil neoromanesc timpuriu langa Manastirea Mihai Voda;

Casa in zona Bisericii Armenesti. Influente orientale: cornisa formata din mai multe siruri de mici alveole alternand cu "stalactite", in stil arab, semanand cu niste faguri, arcadele in acolada ale ferestrelor si decoratia acestora (motivul frunzei de liliac).

Vezi si: http://casedeepoca.wordpress.com/category/stil-art-nouveau/

Vechile case cu pravalie din raspantii

2010-06-02T02:40:00.060+03:00

In Bucuresti intalnesti (inca) adesea case precum cele de mai jos, vechi pravalii de cartier, din zone marginase, iar unele din ele par a-si fi pastrat functionalitatea. Casele cu pravalie de la colt de strada capteaza cel mai bine spiritul mahalalelor vechiului Bucuresti, orasul modest dar tihnit de acum un veac.

Casele cu pravalie de la colt de strada sunt specifice Bucurestiului patriarhal si balcanic. Ele evoca un mod de viata tipic comunitatilor orientale (cu ecou pana in Balcani), cu raspantia ca spatiu de intalnire si socializare.

Orzari, colt cu Agricultori, anul constructiei este marcat in chenar deasupra intrarii: 1925.

UPDATE iulie 2011: Aceasta casa nu mai exista. Trecand pe acolo recent si cautand-o cu privirea dupa obicei am gasit pe locul ei un teren viran. Bucurestiul patriarhal dispare incetul cu incetul.

Casa pe Popa Tatu, o zona rezidentiala cu locuinte cu gradini si pravalii rare, indiciu al distinctiei cartierului;

Casa pe Berzei in apropierea Pietei Matache, veche zona comerciala a orasului;

Casa pe Strada Olimpului, zona Patriarhiei;

Casa de colt pe Baratiei la rascrucea cu Baia de Fier, cu fatada din pacate saracita in urma renovarii de toate ornamentele pe care le va fi avut;

Pe Calea Floreasca.

Casa in sudul orasului, in cartierul Giurgiului, o casa gen pravalie sateasca intr-o zona marginasa incorporata doar tarziu Bucurestilor;

Tot in zona Giurgiului, un "magazin de piese auto import" intr-o casuta veche la colt de strada.

Aceeasi zona sudica a orasului care retine inca aspectul de periferie semi-rurala, cu o pravalie in raspantie si arbori batrani -strada Pieptanari.

Pe Matei Voievod, intr-un cartier mai rasarit al orasului, lucru reflectat de decoratia clasica eleganta a casei cu pravalie;

In preajma Bisericii Sf. Mina, o casa cu fronton dreptunghiular deosebit intr-un fragment de oras care si-a pastrat aspectul patriarhal.

O casa pe fosta Soseaua Filantropiei, intre putinele vechi ramase dupa demolarile din anii '80 din fostul cartier populat de tarani si negustori. Casa impodobita cu pilastri este neobisnuit de mare avand trei fatade si ocupand spatiul intre doua strazi chiar in locul unde se intalnesc, Ion Mihalache si Doctor Felix;

Peste drum de Parcul Carol, o casa la colt de strada reediteaza traditia micilor carciumioare si localuri de petrecere traditionale in aceasta zona.

Iar in apropiere, o casa care iese in evidenta, cu destinatie publica -sediu de Posta (zona Filaret).

Arhitectura interbelica modernista in Bucuresti (I)

2010-05-21T19:16:00.077+03:00

In perioada interbelica, in contextul mediului economic prosper si al programelor generale ce vizau modernizarea orasului, Bucurestii au cunoscut o intensa activitate in ce priveste constructiile. Incepand mai ales cu deceniul al treilea si odata cu raspandirea stilului international modernist in tarile europene acesta a fost adoptat pe scara larga si in Bucuresti. Noul stil a castigat adeziunea clientelei burgheze prospere de industriasi si liber-profesionisti care si-au aflat in aceasta arhitectura propriul mod de expresie. Blocurile moderniste au ajuns la moda, ele fiind (alaturi de casele cu arhitectura in stil neoromanesc) caracteristice arhitecturii bucurestene a acelei perioade. In Bucuresti exista astfel strazi sau zone intregi unde aceasta arhitectura este prevalenta.

Modernismul bucurestean este insa diferit de cel european, mai putin radical, arhitectura este mai eleganta si mai ornamentata, detaliile decorative si procedeele intrebuintate de arhitecti apartinind de multe ori evantaiului Art Deco. Aceasta estetica a corespuns atat nevoilor de reprezentare ale clientelei burgheze instarite cu gust si dorinta de afirmare, cat si spiritului autohton inclinat spre decoratie.

Imaginile urmatoare prezinta o "colectie" de 10 blocuri/vile de mici dimensiuni, cu doar doua-trei nivele, din diverse zone ale orasului, doar o mica parte din multele astfel de locuinte raspandite peste tot in Bucuresti.

Intre Splai si nou trasatele bulevarde Libertatii si Natiunile Unite, in urma demolarilor din anii '80, a ramas ca o insula o ramasita din fostul cartier Izvor cu eleganta arhitectura interbelica:

Arhitectul s-a adaptat ingenios restrictiilor spatiului avut la dispozitie construind un bloc cu fatada urmand o linie curba pe marginea unui mic scuar (Strada Vigilentei, fostul Cartier Izvor);

Unul dintre preferatele mele. Acesta si urmatorul se afla in zona linistita dintre Parcul Carol si Patriarhie (a strazilor Principatele Unit -11 iunie), zona modernizata in perioada interbelica.

Urmatoarele trei fac parte dintr-un fragment de oras reprezentand o mica ramasita din ceea ce a fost candva cartierul evreiesc din Bucuresti (zona Unirii):

Olteni nr.12, una din cele mai bine pastrate cladiri ale arh. Marcel Iancu din Bucuresti.

Vila in zona Mantuleasa

Bloc intr-o mica parcelare cu bloculete moderniste intr-o intrare infundata in "cul-de-sac", zona Caii Calarasi.

In rondul de la Popa Chitu, un (alt) imobil cu design de clasa (arhitect Arghir Culina?!)

Imobilul Solly Gold, 1934, arh. Marcel Iancu (Bd. Hristo Botev)

UPDATE! O noua postare cu alte fotografii exemplificand arhitectura interbelica modernista in Bucuresti.

More photos for Bucharest inter-war modernist architecture.

Case de tara in zona Giurgiului, Bucuresti

2010-05-19T01:13:00.026+03:00

Casa de tara din chirpici, scunda incat aproape poti atinge acoperisul cu mana, cu gradinita, bolta de vita de vie si trandafiri la gard se afla in Bucuresti, la zece minute mers cu masina distanta de centrul orasului- in zona Soseaua Giurgiului.

O imagine bucolica din Bucurestii de astazi.

Casa se gaseste in zona de sud a orasului, in apropierea fostei Piete Pieptanari, azi Eroii Revolutiei (numele de "Pieptanari" vine de la cei care curatau lana cu ajutorul unor pieptenilor). In aceasta parte Bucurestii s-au extins relativ recent (cred ca abia la delimitarea administrativa din 1950) incorporand sate care se aflau dincolo de Piata Pieptanari ce constituia limita spre miazazi a orasului. Dupa 1970 s-a construit aici unul din noile cartiere muncitoresti, cartierul Giurgiului, in imprejurimile actualei Piete Progresul de pe Soseaua Giurgiului.
Constructia cartierului a fost inceputa dinspre exterior si nu a mai ajuns pana la Piata Pieptanari, dublul sir de blocuri oprindu-se pe la Piata Progresul, astfel ca intre aceasta si Pieptanari au ramas pana in ziua de azi un perimetru de strazi cu case vechi. Nici in perioada interbelica, nici in cea comunista si nici dupa Revolutie nu s-a construit mare lucru si zona nu a suferit modificari majore. Poate mai mult decat in orice alta parte a Bucurestilor este vizibil aici stratul rural al orasului. Fireste, casele vechi sunt darapanate, coscovite, peticite cu ce s-a gasit.

Casa taraneasca traditionala intr-un sat de langa Bucuresti

2010-05-15T23:13:00.012+03:00

Casa este intr-un sat de pe malul lacului Snagov, in comuna cu acelasi nume, la cativa km fata de marginea de nord a orasului Bucuresti. Satul se insira de-a lungul drumului marginit de zarzari, pe marginea caruia se vede uneori cate o fantana. In multe curti sunt tufe de liliac inflorite in acest anotimp.

Are un pridvor mic, fata de al majoritatii caselor la care pridvorul se intinde pe lungimea a doua laturi, cuprinzand fata casei si partea dinspre drum (obisnuit casele sunt pozitionate cu intrarea lateral fata de drum). In spate se prelungeste cu bucataria de vara, mai scunda decat restul locuintei dar sub acelasi acoperis. Casa inconjurata de verdeata, zugravita in culori vii, are obloane de lemn si streasina dantelata.

Asemenea case, fara a fi o raritate, au mai ramas putine. Arhitectura taraneasca veche nu s-a mai perpetuat dupa jumatatea secolului trecut, cand modul de viata traditional a suferit transformari radicale, in contextul modernizarii societatii si al politicilor statului socialist (colectivizarea, atragerea fortei de munca spre orase etc). Casele ramase dainuie de obicei atata timp cat mai traiesc batranii ce le locuiesc, si putem sa ne bucuram de vederea lor si sa le pretuim cat mai exista. Peste inca o generatie casele taranesti traditionale vor putea fi admirate doar la muzeu, asa cum se intampla deja in alte parti ale Europei.

Cu ce sunt, ori au fost deja, inlocuite? O noua traditie arhitecturala care sa o continuie in mod creator pe cea veche, adaptand-o si innoind-o, nu a aparut (inca?!). Vilele recent construite nu au stil sau caracter.

Un Bucuresti patriarhal

2010-05-06T02:54:00.064+03:00

Casutele "taranesti" din Bucuresti, aparitii inedite in secolul 21, sunt urme supravietuitoare ale stratului rural-patriarhal al orasului.

Casa modesta cu prispa pe fostul Podul Vergului (Calea Calarasi).

(vezi pe site-ul Muzeului de Fotografie: http://blog.alexgalmeanu.com/blog/2007/03/31/dupa-32-de-ani/ fotografia acestei case in 1976 apartinand d-lui Dan Vartanian, in oglinda cu o alta realizata in 2007)

Tot pe Calea Calarasi, intre Piata Traian si portiunea "sistematizata" cu blocuri din anii '80, o alta casa "de tara" (depozit sau atelier).

O casa cu tinda inchisa cu geamuri in ochiuri din lemn, umbrita de un tei batran (cartierul Uranus).

(vezi si: http://bucharestunknown.blogspot.com/2009/11/case-cu-pridvor-in-bucuresti.html )

Calea Mosilor si agonia cladirilor istorice

2010-04-18T13:13:00.043+03:00

Acum cateva zile s-a prabusit o casa de pe Calea Mosilor. Starea ei facea sfarsitul previzibil. Si alte cladiri istorice, a caror degradare pare a-si fi atins ultima limita, cum ar fi Hanul Solacoglu sau vechiul hanisor de langa Biserica cu Sfinti, asteapta aceeasi soarta iminenta. Importanta data de tipologia caracteristica, de vechime si de istoria cuprinsa intre zidurile lor ar impune respect si grija fata de aceste nu multe vestigii ale trecutului care ne-au mai ramas.

Calea Mosilor (sau Podul Targului din Afara) a fost unul din cele mai importante drumuri din Bucuresti inca de la inceputurile sale, de fapt a fost premergator intemeierii orasului. Podul Targului din Afara se prelungea cu marea cale comerciala care facea legatura spre rasarit cu Moldova si mai departe spre Lvov (Liov), dar si cu vechile porturi Galati si Braila .

Podul Targului de Afara incepea de langa Curtea Domneasca, din locul cunoscut ca Piata Sf. Anton, ca toate celelalte poduri domnesti, si facea legatura-dupa cum o arata si numele-cu targul din afara, targul sau oborul de animale al Bucurestilor care trebuia sa fie dincolo de bariera orasului. Cum targul s-a tot mutat (de langa Biserica Sfintilor in locul din preajma Bisericii Oborul Vechi (langa Foisorul de Foc)- al carei nume aminteste tocmai acest lucru- iar in fine in zona cunoscuta azi a Oborului), Calea Mosilor s-a prelungit mereu catre Est. .

Importanta Caii Mosilor este sugerata de faptul ca a fost primul drum pavat cu piatra (in 1825- fiind intrebuintata piatra de rau, intentia fiind a se utiliza "piatra cea mai tare aflata in muntii Tarii Romanesti, asa ca sa fie acest caldaram mai bun decat acel care este facut la cetatea Brasovului").

Calea Mosilor porneste azi de undeva din spatele magazinului Cocor, trece pe langa fostul magazin "La Vulturul de mare cu pestele in gheare", primul "magazin universal" din Bucuresti, cu etaj, fost intai la Piata de Flori inainte de a se fi mutat aici (azi sediu de banca), prin dreptul Bisericii Sf. Gheorghe Vechi, ctitorie a boierilor Balaceni de secol XV (distrusa la Marele Foc din 1847 si ulterior refacuta in forma pe care o vedem) care se intrezareste pe dreapta printre doua case...

Trebuie stiut ca fosta mahala Sf Gheorghe Vechi ale carei ulicioare au fost taiate de prelungirea Bulevardului Coltei spre Piata Mare in anii '40 este cea mai veche vatra a orasului, aici la marea raspantie de drumuri unde Calea care unea Targul Dinlauntru cu Targul din Afara se incrucisa cu prelungirea Ulitei celei Mari (Lipscani) trebuiesc cautate urmele satului ciobanului Bucur.
Intersectia Calea Mosilor cu Sf. Vineri este azi o rascruce cu terenuri virane si o parcare ce nu mai spune nimic despre importanta acestor vechi locuri legate de istoria si evolutia orasului.

Istoria care mai poate fi citita prin cladirile ramase este foarte putina. Constructiile cele mai vechi existente in zona "protejata" cuprinsa intre Bd. Bratianu si Bd. Carol, in afara de biserici, nu sunt mai vechi de mijlocul secolului XIX. Este adevarat ca nu toate. Orasul de secol XIX este amestecat cu blockhouse-uri din perioada interbelica, parcari betonate, locuri virane si chiar constructii moderne (si anoste) care afecteaza si mai mult o zona oricum alterata de timp.

La intersectia cu Sf Vineri pe dreapta Caii Mosilor, intre doua terenuri virane, este o casa veche negustoreasca de sfarsit de secol XIX. Parterul este alterat de termopane insa la etaj batranele ziduri si ferestrele au ramas atinse doar de vreme.

Pe stanga, mica Biserica Razvan (sec.XVI):

Langa Biserica Razvan era candva Hanul Nicolescului frecventat de evrei, han care avea si sinagoga construita in 1789; cativa ani mai tarziu, cu prilejul unei reclamatii cercetata de stapanire (atunci austriaca), mahalagii se plangeau ca "acea mahala s-a umplut toata de evrei, dand pe pravalii indoit pret chirie".

Peste drum de Biserica Razvan este Hanul Polonez, iar alaturi casele farmacistului Nierecher de secol XIX, cele cu fatada lunga:

Aceleasi cladiri apar din perspectiva opusa intr-o fotografie din aprilie 1978, cu fix 32 de ani in urma, ceea ce ne permite sa observam degradarea caselor petrecuta intr-un interval relativ atat de scurt de timp:

O alta fotografie din 1978 priveste spre intersectia cu Hristo Botev:

Casa din centrul imaginii in spatele tramvaiului:

Dincolo de intersectia cu Hristo Botev, in preajma Bisericii Sfintilor strada sinuoasa si ingusta pastreaza un front relativ compact de case negustoresti, case cu un etaj si pravalii la parter, cu bolta si curte interioara, hanuri (latura de nord a Caii Mosilor, langa Biserica Sfintilor, si casele de pe Strada Sfintilor din spatele Bisericii):

In dreptul altarului bisericii a existat candva o "fantana de raspantie" pe care primarul Pache Protopopescu pusese sa se construiasca.

Vechiul hanisor din spatele Bisericii Sfintilor (sus); intr-o fotografie din 1985, realizata de dl. Cristian Popescu (pe care nu o pot posta) hanul acesta inca arata decent...

Biserica Sfintilor (1728) si Strada Sfintilor:

.Peste drum de Biserica Sfintilor, in spatele gardului metalic, bucata de zid (vezi foto de mai jos) este un vestigiu al fostului Han Cernica,construit in a doua jumatate a sec. XVIII. Aici calugarii de la Manastirea Cernica de la marginea de N-E a Bucurestilor se adaposteau cand veneau sa incaseze veniturile caselor si pravaliilor pe care manastirea la avea in Bucuresti. Hanul desfacea si o parte din produsele manastirii. Strada alaturata (care azi se cheama Parintele Staniloae) purta pana nu demult numele hanului;

Urcand in continuare pe Calea Mosilor, pe dreapta niste case cu fatada urmand curba strazii sunt fostele case ale asociatilor Popp si Bunescu (cei care au ridicat magazinul "Bucuresti" din gura Lipscanilor):

Dupa coltul cu Strada Paleologu Calea Mosilor ajunge la ruinele Hanului Solacoglu:

Este probabil cea mai veche constructie ramasa pe Calea Mosilor. Hanul a fost construit la 1859, anul Unirii, cand fratii Solacoglu au ridicat un cat deasupra pravaliilor existente. Cladirea are doua ganguri boltite prin care se intra in curtea interioara, pivnite, pravalii si apartamente de locuit la catul de sus. Fatada prelunga numara 20 de ferestre la etaj. Zidurile au peste un metru grosime. Sub toata mizeria cladirii care a vazut si a patit multe, cu toata tencuiala cazuta, ferestrele sparte, zidurile roase de igrasie, inca se mai vad ornamentele delicate ale ferestrelor si cornisei.
De curand o parte din acoperisul Hanului Solacoglu care a depasit 150 de ani s-a prabusit! Nu s-au putut gasi solutii pentru a salva macar acest vestigiu reprezentativ pentru Calea Mosilor si pentru Bucurestii veacului XIX.

Dupa intersectia cu Bulevardul Carol, Calea Mosilor sistematizata nu mai pastreaza nimic din istoria ei.

UPDATE
Prin amabilitatea d-lui George M. am primit fotografii ale casei de pe Calea Mosilor ce s-a prabusit de curand, luate in iunie 2009:

Parcul si casa Cazzavillan

2010-04-07T02:04:00.052+03:00

La raspantia strazilor Temisana, Transilvania si Luigi Cazzavillan se afla un scuar cu un parculet si un monument cu fantana in centru. Parculetul, monumentul si cladirile din preajma redau șarmul Bucurestilor inceputului de secol 20.

Bustul de bronz asezat pe un soclu din piatra il reprezinta pe jurnalistul Luigi Cazzavillan* (1852-1902), fondatorul ziarului Universul, de mare circulatie in epoca (unul din amorasii ce inconjoara baza soclului tine in maini ziarul).

Parculetul si monumentul au fost restaurate relativ recent dar casa de pe o latura a scuarului (de pe Strada Temisana) unde se pare ca ar fi locuit Luigi Cazzavillan sta sa cada. Casa ca un palazzo italian, cu ferestre avand coloane in torsada nu poate trece neobservata. Despre ea s-a vorbit si s-a scris mult. Casa nu este doar un simbol al patrimoniului arhitectural local, dar si un simbol al starii acestui patrimoniu: in ruina, cu ferestrele sparte, este lasata sa se prabuseasca.

In parc se afla o veche fantana de baut asezata aici de la deschiderea parcului, probabil primii ani ai sec.20. Fabricantul este mentionat pe o placuta de la baza fantanii. Este interesant ca firma respectiva din Cincinnati inca functioneaza (am verificat pe internet!):

_________________

*Luigi Cazzavillan a fost o personalitate remarcabila. Fost voluntar in armata lui Garibaldi, s-a stabilit in Bucuresti in 1877 in calitate de corespondent de razboi pentru ziarele italienesti. Dupa incheierea razboiului s-a casatorit cu o romanca si a ramas in tara. Luigi Cazzavillan a lucrat o vreme ca profesor de italiana iar apoi s-a lansat in jurnalistica, fondand mai multe ziare. Unul dintre ele purta un nume semnificativ pentru misiunea asumata: "Fratia romano-italiana". Ziarul Universul fondat in 1888 a devenit insa cel mai important cotidian independent roman. Intr-o perioada in care la Bucuresti mai apareau multe alte publicatii, Universul a reusit sa ajunga cel mai raspandit ziar al vremii datorita neangajarii politice (era un cotidian de informatie) si al pretului foarte coborat. Universul a fost si primul ziar inzestrat cu o masina de tipar rotativa.

Din beneficiile realizate, Cazzavillan a finantat o Scoala Italiana la Bucuresti. Scoala care se afla in aceeasi piateta a fost daramata datorita starii de ruinare in care ajunsese.

Dupa moartea sa, in fata casei in care a locuit au fost construite parculetul si monumentul restaurate relativ recent (desi parculetul nu respecta forma initiala). Contributia lui Luigi Cazzavillan la viata societatii timpului sau justifica din plin ca o strada, un parculet si un monument din Bucuresti sa-i poarte numele.

Palatul si Biserica Ghica-Tei

2010-03-22T11:12:00.030+02:00

In nord-estul orasului, in Colentina, la marginea de sud a Lacului Plumbuita se afla palatul Ghica Tei, resedinta familliei boieresti a Ghiculestilor care a dat timp de doua veacuri, incepand de la jumatatea secolului XVII, domnitori atat in Muntenia cat si in Moldova. Este cel mai vechi palat din Capitala pastrat pana azi in forma originara.

Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828, primul domn pamantean al Tarii Romanesti numit de turci dupa indepartarea grecilor din dregatorii, armata si Biserica la sfarsitul epocii fanariote) si-a stabilit resedinta domneasca pe mosia parinteasca de la Colentina*, unde si-a ridicat din temelie un palat nou.

Intrarea monumentala flancata de doi vulturi de piatra pe domeniul Palatului Ghica.

"Pe unul din cei doi puternici stâlpi de piatră de la intrare, deasupra cărora vulturi ciopliţi îşi întind aripile într-o simbolică mişcare de cucerire, se poate ceti această lapidară şi mândră inscripţie:

Zidit a fost din temelie acest Palat Domnesc de către Voivodul Grigore Ghyka, Domn al Ţării Româneşti, pe moşia sa domnească Colentina, în anul mântuirii 1822. Aci fu odinioară falnica sa locuinţă de vară, alături de care, spre dreaptă cuviinţă, a înălţat apoi întru slava şi pomenirea Domnului Dumnezeu, biserica familiei cu hramul Domnului şi a împodobit-o cu frumoase daruri prin înalta şi statornica sa voinţă. Această moşie din domnească avere a trecut prin hrisov cu Dietă, de drept şi de-a pururi asupra Principilor Ghiculeşti, urmaşii lui mai de aproape cari vor purta grija locaşului domnesc şi a bisericii sale.

Iată istoria acestei case de proporţii nobile care, albă şi simplă, îşi desfăşoară în dosul grilajului, în fundul unei curţi dreptunghiulare, armonia liniilor sale liniştite." (George Matei Cantacuzino, 1932)

"Dar aci, cu faţa îndreptată spre răsărit, privind spre ruinele Plumbuitei, suntem departe de măreţiile de cari vorbeam. Modesta terasă a cinstitului voievod, purtând încăpătoarea locuinţă de vară, nu este decât vestigiul unei bune gospodării şi unei demnităţi autentice. Fără alte preocupări decât de a răspunde rolului ei de casă a unui domnitor a cărui cârmuire se întindea asupra ţărişoarei româneşti, domnitor nici prea bogat, nici prea puternic, care trebuia să scape prin diplomaţie şi răbdare, câteodată cu preţul unei umilințe, de ingerinţele împărăţiilor împrejmuitoare, palatul exprimă foarte bine preocuparea unei societăţi conştiente şi a unei familii mândre de a juca rolul care trebuia jucat în hotarele fixate de către destin. Vreau să spun că arhitectura este bună atunci când e făcută pe măsura subiectului ei, când exprimă în întregime o tendinţă izvorâtă dintr-o mentalitate bine definită.

Colentina reprezintă tendinţa şi dorinţa de occidentalizare a generaţiilor de la începutul veacului trecut, tendinţa de a orienta ţara spre căi cari nu mai duceau neapărat spre Ţarigrad." (George Matei Cantacuzino)

Biserica Ghica Tei, la origine paraclisul palatului Ghica, are o arhitectura diferita de cea in stil bizantin a bisericilor traditionale, fiind singura din Bucuresti in stil neoclasic italian, cu o forma rotunda unica (se pare ca in tara mai exista una asemanatoare, langa Iasi) iar in fata in loc de pridvor are un fronton asezat pe coloane.

Biserica a fost pictata de pictorul italian Giacometti, acelasi care a pictat si plafoanele salonului si holului de la parterul palatului Ghica.

In biserica, in stanga si dreapta usii se afla portretele fratilor Grigore si Alexandru Ghica (1834-1842). In timp ce primul este reprezentat in tinuta orientala, fratele sau Alexandru, care a domnit doar sase ani mai tarziu, este infatisat nu intamplator in vestimentatie occidentala: Alexandru al II-lea Ghica a fost primul domn care a adoptat vestimentatia europeana, si-a ras barba si a desfiintat obiceiul puparii mainii:

Langa biserica se afla mormintele mai multor membri ai familiei Ghiculestilor.

Printre morminte se gaseste si cel al ctitorului Dimitrie Ghica. Pe monumentul sustinut de patru femei este o inscriptie in limba romaneasca, dar cu litere chirilice, care spune in graiul acelui secol:
"Pietrile de pe ulitele cetatii [in]vecinate marturisita-ti, calator, ce fapte laudate Ghica Grigorie a lucrat: Domn plin de intelepciune, l-al lui mormant esti dator ismerenia a-ti depune". "Pietrile de pe ulitele cetatii" ne spun ca sub domnia lui Grigorie Ghica s-a realizat pavarea cu piatra a primei strazi din Bucuresti (in 1825) "Podul Targului de Afara" (Calea Mosilor)...

Ghiocei fotografiati in curtea bisericii Ghica Tei.

Vezi despre Palatul Ghica Tei si un fragment din lucrarea dl.Narcis Dorin Ion, "Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Romane (sec. XIX-XX)": http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/contributii-elitele-si-arhitectura-rezidentiala-iv-asa-s-a-nascut-micul-paris-5490019/

---------
*Mosia apartinuse marelui ban Barbu Vacarescu si intrase in posesia Ghiculestilor prin casatoria Mariei Vacarescu cu banul Dumitrache Ghica. Maria (Marita) Vacarescu, nepoata lui Ienachita Vacarescu, frumusete vestita a timpului, a fost casatorita intai cu Ghica si apoi cu domnitorul Gh. Bibescu.

Arhitectura veche bucuresteana de influenta otomana

2010-03-13T17:49:00.784+02:00

Vreme de cateva veacuri si pana in epoca moderna Bucurestii au fost un targ pitoresc si cosmopolit, cu o populatie amestecata din multe neamuri insa predominand elementul oriental-balcanic: pe langa romani, in Bucuresti traiau si greci, turci, bulgari, albanezi, armeni, evrei (si in masura mai mica unguri, sasi ori italieni). Pentru o buna parte a istoriei sale Bucurestii au fost un oras balcanic prin ambianta, infatisare si mentalitati.

De-a lungul timpului (pana spre mijlocul sec.19), orasul a primit influente complexe de civilizatie otomana, care s-au intensificat in epoca fanariota (sec.18), de la imbracaminte, obiceiuri si moravuri pana la elemente privind constructiile. Existente dinainte, dar ajunse la apogeu in perioada fanariota, hanurile sunt o caracteristica a perioadei. Prezenta lor era normala intr-un oras de tranzit asezat la rascrucea marilor drumuri comerciale care legau orasele Europei Centrale (Leipzig, Cracovia, Liov) de Constantinopol. Avand la origine caravanseraiurile orientale, ele adaposteau negustorii veniti din strainatate impreuna cu servitorii, animalele si marfurile lor. De forma rectangulara, cu ziduri groase, si o singura deschidere protejata de porti grele, hanurile se deschideau doar catre interior, unde de jur imprejurul curtii se insirau pravalii boltite, cu beciuri adanci sub ele pentru depozitat marfurile de pret si odai de dormit la etaj.

Hanul din jurul Bisericii Sf Gheorghe Nou; refacut dupa incendiul din 1804, va fi distrus de Marele Foc din 1847 (gravura din 1837);

Curtea interioara a vechiului Han Serban Voda (1687), pe locul de azi al Bancii Nationale; (si acesta fusese refacut dupa incendiul din 1804) (foto 1880, cativa ani inainte de demolare);

Hanul lui Manuc (1808), vestigiu al hanurilor vechiului Bucuresti, existente in numar mare in centrul istoric;

Hanuri ca atare au continuat sa se construiasca pana pe la jumatatea secolului 19. Hanul Elias-Patria, din spatele Bisericii Sf. Ioan candva numita "din Piata" (restaurat relativ recent si locuit), este un exemplu de han din ultima perioada. Precum alte hanuri mai tarzii, si acesta are magazine la parter pe cele doua fatade cu deschidere la strada.

Hanurile au ajuns in timp sa adaposteasca negustori angrosisti sau "toptangii", bancheri, chiar si institutii (vezi Hanul Zlatari). Tipul constructiv al hanului s-a perpetuat pe parcursul secolului 19 si inceputul secolului 20 sub forma imobilelor de raport cu locuinte ieftine sau a caselor negustoresti cu pravalie in fata, toate cu etaj, gang de intrare si curte interioara. Mai exista asemenea exemple in Bucuresti, mai ales in zonele cu istorie comerciala, Calea Mosilor, zona Pietei Matache, Calea Calarasi (fostul Podul Vergului).

Casa probabil de inceput de secol 19, in forma unui han, cu geamlac in curtea interioara; casa a fost renovata in 1858 (a apartinut pictorului Gh Tattarescu);

Geamlacul (din tc. camlic) este tot o structura specifica vechiului Bucuresti de influenta otomana, larg raspandita in veacurile 18 si 19 si inca intalnita sporadic si fragmentar in fundul unor curti sau sub forma pasarelelor interioare inchise cu geamlac ale unor imobile de secol 19 (aflate de obicei in centrul istoric, pe Calea Victoriei etc);

Curtea interioara cu geamlac a Hanului Solacoglu, Calea Mosilor (fotografie din 1967);

Cea mai veche casa de locuit din Bucuresti, Casa Melik (1760);

Casa de mai jos, refacuta in 1890, are si un fragment mai vechi din curtea interioara bine pastrat: etajul si scara de acces inchise cu sticla (zona Piata Romana)

In centrul istoric al Lipscanilor, pe Strada Selari, avem o casa cu veranda vitrata pe fatada la strada, la nivelul ambelor etaje. Cladirea a fost refacuta in anii '1970 in spiritul arhitecturii vernaculare bucurestene de influenta otomana-balcanica, pentru a reda o imagine caracteristica a centrului comercial al orasului de sec.18 -vezi despre aceasta comentariul d-lui Valentin Mandache (la origine cladirea nu avea fatada de sticla, vezi fotografia din 1856 cu Strada Selari de pe site-ul ART HISTORIA).

Cele doua galerii inchise cu geamlac suprapuse parterului ale Hanului cu Tei reprezinta (ca si in cazul cladirii din Selari) rezultatul interventiei din anii '70 cu ocazia restaurarii:

Aceeasi structura care evoca secolul 18 se regaseste in spatele Curtii Sticlarilor (Hotelul Fieschi), deschis de un italian la jumatatea secolului 18, restaurat in anii '70), una din putinele structuri vitrate originale pastrate:

Geamlacul de deasupra intrarii Hanului lui Manuc;

_____________
*Hanurile au fost in Bucuresti in numar mare, de exemplu pe Podul Mogosoaiei, din Cheiul Garlei pana la Sarindar, pe latura dinspre est erau unul langa altul: Hanul Constantin Voda (pe locul unde-i azi Muzeul de Istorie al Romaniei), Hanul Zlatari in jurul bisericii cu acelasi nume, Hanul Filipescu la coltul cu Lipscanii, Hanul Campinencii cam unde sunt pasajele Macca-Villacrosse apoi Hanul Castrisoaiei spre Strada Doamnei si Hanul Greceanu peste drum de acesta.

Bijuterii Art Deco in Bucuresti

2010-03-08T13:18:00.044+02:00

Cartierul Olimpului.

Strada Negustori.

Ansamblu de poarta la o vila de pe Popa Nan.

In Dorobanti.

Ansamblu de poarta, zona strazii Plantelor.

Lampa de exterior la un bloc Art Deco, zona Mantuleasa.

Arhitectura veche bucuresteana

2010-02-28T23:12:00.132+02:00

Cele mai vechi constructii existente azi in Bucuresti, in majoritatea lor covarsitoare datand abia dupa mijlocul secolului 19, nu reflecta in nici un caz spiritul specific autohton. Ele oglindesc modelele arhitecturii europene ale epocii, mai ales frantuzesti, adoptate o data cu inceputul veacului 19 cand Principatele au inceput sa iasa de sub influenta orientala (otomana si greceasca) deschizandu-se calea modernizarii, adica occidentalizarii. O data cu aceasta, caracterul specific local al modului de a edifica incepe sa se stearga. De necrezut, si foarte regretabil, vechile case boieresti au disparut in totalitate. Ultimele dintre ele au fost demolate la inceputul secolului 20.
Care este atunci stilul arhitectural format si dezvoltat de traditia locala in Bucuresti?

Locuintele boieresti, exponentele arhitecturii urbane culte, au ca referinta indepartate modele bizantine si locuintele fortificate de tip "cula" din Oltenia si nord-vestul Munteniei comune spatiului balcanic insa avand in plus foisorul ca element arhitectural traditional romanesc. Casele boieresti, foarte asemanatoare conacelor de tara, erau solide si incapatoare, cu parter si etaj sau parter asezat pe pivnita inalta, cu foisor pe fatada spre curte si scara de acces. Erau invelite cu sita si protejate de streasina lata. In curte se aflau multe acareturi (grajduri, remiza trasurilor, casele slugilor) si gradina cu pomi. Curtea boiereasca era atat de larga incat vornicul Fotache Stirbei ce isi avea casele pe Podul Calitei a vrut prin diata data in 1828 sa ctitoreasca o biserica chiar in curtea caselor sale!

Casa boiereasca (dupa Ionescu-Gion);

Influenta indelungata a capitalei imparatiei turcesti, Constantinopol, devenita intensa in perioada fanariota (veacul al 18-lea) in toate aspectele vietii, de la imbracaminte si mancaruri pana la elemente ale constructiei caselor, a dus la asimilarea de elemente specifice arhitecturii oriental-balcanice: geamlacul (veranda inchisa prin ochiuri de geam prinse in cercevele de lemn), bovindoul pe console din lemn si tipul caracteristic al hanurilor.

Ulita in Bucuresti la 1841, gravura in lemn. Ne putem imagina cum din bovindou ori sacnasiu (acele iesituri ale etajului care prelungesc spre exterior camera) boierul invelit in caftan si tolanit confortabil in jilt privea forfota ulitei tragand din ciubuc.

Casa veche negustoreasca in stil oriental cu bovindou, 1860 (gravura in lemn). Casele negustorilor, in majoritatea lor armeni si greci, aveau pravalii si depozite la parter si locuinte la etaj;

Case bucurestene in stil otoman reconstituite la Expozitia "Luna Bucurestiului" din Parcul Carol, 1935. Mai multe fotografii la acest link: http://octavdoicescu.blogspot.com/2010/09/luna-bucurestilor-1935-cartierul-vechi.html

Casa boiereasca cu geamlac in stilul unui conac muntenesc (fotografie de pe la mijlocul sec. 19);

Aceste vechi case boieresti se aflau mai ales pe Podul Mogosoaiei si pe Ulita Coltei (inainte de a se largi si a se transforma in Bulevardul Bratianu). Ele au disparut in timp datorita incendiilor, cutremurelor, razboaielor ori au fost demolate ca fiind perimate in decursul agitatului veac 19. Ultimele dintre ele au pierit la inceputul secolului 20:

Casa boiereasca batraneasca (casa Al. Filipescu) de pe Calea Victoriei fotografiata cu putin inainte de a fi demolata (foto Frederic Dame). Observam aceleasi trasaturi caracteristice, masivitatea, simplitatea fatadelor si geamlacul pe fatada dinspre curte.

Tot o casa boiereasca de secol 18, casa Grigore Cantacuzino de pe Calea Victoriei, ramasa aproape neschimbata pe la 1900 cand a fost fotografiata de Frederic Dame. Istoricul Emanuel Badescu ne spune ca fusese pe la 1830 doar putin modificata prin inchiderea foisorului (pe latura dinspre curte) si ca a fost demolata in 1941 odata cu prelungirea Bd. Dacia spre vest...

Lumea disparuta a Cartierului Uranus

2010-02-20T11:03:00.010+02:00

Intr-o vreme cand ar fi fost de neinchipuit ca strazile, casele si cartierul lor aveau candva sa dispara pentru totdeauna, un grup de vecini si prieteni s-au fotografiat in curtea casei uneia dintre familii, pe Strada Cazarmii.

"Poza de grup cu vecini, cunostinte, prieteni, rude in fata imobilului cu nr. 7A din Strada Cazarmii, prin anii '50"

"Strada Cazarmii in fata imobilului cu nr. 7A"- fotografie probabil din '58

Detinatorul fotografiei, un fost locuitor al cartierului, incearca sa regaseasca trecutul. Recunoaste cineva persoanele din fotografie?

O doamna pozeaza cu gratie in fata aparatului de fotografiat. Strada nu se cunoaste, poate cineva ar putea ajuta la identificarea ei.

Diversitatea patrimoniului arhitectural in Bucuresti- Strada Biserica Amzei

2010-02-16T14:35:00.044+02:00

Una din strazile ce etaleaza amestecul de stiluri tipic arhitecturii Bucurestiului este Str. Biserica Amzei (zona Pietei Amzei).

Intre Bd. Magheru si Str. Mendeleev toata latura de nord a Str. Biserica Amzei este ocupata de fatada sobra in stil Art Deco a cladirii Societatii Nationale de Crucea Rosie:

Pe un colt al intersectiei cu Str. Mendeleev, o casa construita in 1890 expune un "repertoriu clasic": cariatide, friza cu ghirlande, medalioane cu chipuri de antichitate greaca si frontoane la ferestre:

Constructia a inglobat si un fragment mai vechi, probabil al casei anterioare, care este vizibil in curtea din spate:

Vedem in spatele casei vechiul geamlac, cuvant de provenienta turca ce desemneaza veranda inchisa cu geamuri in gratii de lemn. Geamlacul este un element de arhitectura de origine otoman-balcanica, prevalent in secolele XVIII si XIX, dar foarte rar intalnit astazi. Cu atat mai pretios, si relativ bine pastrat, este cel prezent aici.

Peste drum, Casa Otetelesanu te intampina cu pinacluri si stalpii in stil neogotic ai gardului:

In apropiere, o casa eclectica cu elemente de stil romanesc-romantic (timpuriu):

Pe un alt colt de strada, o casa ce nu se doreste neobservata. Decoratiilor exuberante cu amorasi, frunze de laur si de acant si capete de lei se adauga liniile curbe ale consolelor balcoanelor si arcadelor ferestrelor, sugerand senzualitate si amintind stralucita perioada "Belle Epoque" cand Bucurestii chiar devenisera "Micul Paris". Casa construita in 1910 a apartinut unei curtezane celebre, "Mita Biciclista".

Langa ea insa, o casa de un riguros stil neoromanesc a carei sobrietate contrasteaza puternic cu exuberanta celei vecine:

Casa a fost construita la 1908 de arhitectul Petre Antonescu pentru omul politic Ionel I. C. Bratianu.

Peste drum, Biserica Amzei ascunsa intre salcii, cu interesantul ei portal:

Biserica Amzei ce dateaza din 1810 a fost reconstruita din temelie in forma in care apare azi in anii 1898-1901. Biserica integreaza intr-un mod original elemente ale stilului baroc, romanesc vechi si chiar Art Nouveau- curent caracteristic inceputului de secol XX, fiind remarcabila prin armonizarea armonioasa in aceeasi constructie a atator influente diferite.

Am aratat doar cateva din casele de pe strada. Unele din ele, cu arhitectura deasemenea de calitate, au fost renovate in culori destul de stridente. Evident exista si o "contributie" contemporana la ambientul strazii pe care nu am gasit de cuviinta sa o prezint...

Piata Unirii, fara istorie

2010-01-31T17:45:00.052+02:00

Piata Unirii, asa cum o cunoastem azi, este un spatiu larg la intersectia unor mari artere cu trafic intens, cu un parc in centru si flancata de blocuri de 8-10 etaje. Pe o singura latura, Hanul lui Manuc si cladirile alaturate intrerup "monumentalitatea" ansamblului.
Piata Unirii este un loc depersonalizat si aproape sters de istorie. Ruptura de spatiul si timpul istoric s-a produs cu mai putin de 30 de ani in urma, doar la o generatie distanta, atunci cand santierul Noului Centru Civic, inceput in Dealul Spirii, a ajuns in zona Unirii.

In constiinta bucurestenilor imaginea Pietei Unirii era inseparabil legata de dealul si Biserica Patriarhiei, de halele si piata de legume, de Biserica Sf. Ioan-Nou.

Fotografia din 1926 arata o mare parte a Pietei, dominata de uriasul complex de hale. Vederea este dinspre Calea Calarasi, iar drumul larg ce se vede este Bulevardul Maria, aflat in prelungire.

Caracterul comercial al Pietei sare in ochi: complexul de hale ocupa tot spatiul. In dreapta se vede un colt din acoperisul Halei Centrale (1872), din caramida si fier, semanand pietelor acoperite din Paris. Peste drum de ea (in stanga si pe centrul fotografiei) este Hala de peste, prevazuta cu bazine pentru pestele viu, spatii subterane si depozite. In spatele acesteia, dincolo de Cheiul Dambovitei (putin vizibil in fotografie), la poalele Dealului Mitropoliei, se vede Piata Bibescu de fructe si legume, amenajata modern in 1906 si mandria municipalitatii la vremea respectiva.

Pe partea dreapta a drumului, in plan departat este Spitalul Brancovenesc (corpul nou ridicat in 1904).

Spitalul Brancovenesc era nu doar o mostenire istorica pretioasa si o prezenta grandioasa, ci si un centru medical de elita.
La inceputul anilor '30, ca parte a planurilor regelui Carol al II-lea de modernizare, Piata Bibescu a fost desfiintata. In locul ei s-au amenajat straturi verzi si bazine cu fantani.

Comparand felul in care apare azi Colina Patriarhiei vazuta dinspre Piata- mai bine zis lipsa ei de vizibilitate- cu aceasta fotografie efectul este socant. Colina Patriarhiei si cupolele ei, simbol al Bucurestilor istorici, erau reperul vizual dominant al Pietei Unirii.

Din capatul opus al Pietei, Biserica Sf. Ioan-Nou raspundea Bisericii Patriarhiei ca un al doilea strajer al zonei:

Piata Unirii in anii '50, inainte de construirea magazinelor Unirea si Cocor. In plan departat, Biserica Sf. Ioan-Nou (din sec.XVIII, adesea numita de bucuresteni Sf. Ioan Piata) se detaseaza cu claritate. La dreapta ei, case ale vechiului Cartier evreiesc. Mai departe spre dreapta, dincolo de cheiul Dambovitei, trebuie sa fi aparut privirii si turnurile de la Radu Voda.

La momentul la care vederea de mai sus este datata se realizase recent (1943) deschiderea Bulevardului 1848 ce unea Piata Universitatii cu Piata Unirii, impartind Centrul vechi in doua si taind strazile respective, intre care si Calea Mosilor, Baratiei, Lipscanii. In curand Bulevardul (azi Bratianu) avea sa fie continuat catre sud, prin deschiderea (in 1960) a Bulevardului Dimitrie Cantemir. Aceste modificari majore se inscriau intr-o modernizare fireasca si necesara a Bucurestilor. Planul conceput si pus in practica de sistematizare si constructie a Centrului Civic in anii '80 a fost insa dezastruos prin dimensiunea demolarilor si prin introducerea in tesutul stradal al orasului, printr-un bulevard lung de 5km si foarte lat, a unei axe est-vest, arbitrara fata de evolutia sa istorica (Dana Harhoiu).

Desi in fotografia de mai sus subiectul este tramvaiul, se pot observa Spitalul Brancovenesc si in spatele copacilor cupolele Bisericii Domnita Balasa, atunci vizibila dinspre Piata (Hans Oerlemans, pasionat de tramvaie, a facut in anii '70 si '80 o serie de fotografii cu ele, care au devenit adevarate documente ale acelei perioade; foto de pe site-ul Tram Club).

Vedere spre Hala Unirii si Hanul lui Manuc; tramvaiul tocmai a parasit statia de pe Splai din dreptul Halei.

Biserica Sf. Ioan-Nou si magazinul Unirea cu infatisarea lui initiala; magazinul construit in 1977 a fost extins in 1986 si "recarosat" pentru a semana noilor blocuri.

Hala Unirii a fost ultimul dintre edificiile demolate din Piata. O data cu daramarea ei se incheia o istorie a comertului in Piata al carei inceput (Targul Dinlauntru) se confunda cu inceputurile orasului. Multi bucuresteni din generatia mai matura isi aduc aminte de Hala Unirii (unde in ultimii ani erau mereu cozi) si de piata alaturata, mereu forfotind de lume, de statia de tramvai de langa Dambovita, chiar in dreptul Halei, de malurile ierboase ale raului (albia nu era inca betonata).

Azi, datorita blocurilor inalte ce incadreaza poalele colinei si a modificarii perspectivei, colina Patriarhiei este vizibila doar daca te situezi pe axul ei. In celalalt capat al Pietei, Biserica Sf Ioan-Nou este inchisa intre doua blocuri, iar piata de legume si fructe a disparut.

Modificarea perspectivei in Piata Unirii. Colina Patriarhiei, in stanga plan indepartat, este partial acoperita datorita celor doua blocuri (nu se vede decat baza colinei). Statutul de semnal vizual si de simbol al Patriarhiei a fost anihilat de blocurile masive din jur si Casa Poporului din fundal.

Vedere spre locul unde se ridica complexul Spitalului Brancovenesc. Spitalul Brancovenesc vechi era asezat partial pe locul blocului, partial de-a curmezisul Bd. Unirii. Corpul nou al spitalului era la dreapta lui si putin mai in fata.

Vedere spre Magazinul Unirea; Biserica Sf. Ioan-Piata se afla azi in spatele blocului din centrul fotografiei (pe directia stalpului de iluminat), plan departat.

Maxima vizibilitate pentru Biserica Sf. Ioan-Nou (!) Dupa ce a fost translatata si alipita blocului din stanga, biserica a fost apoi ferecata complet prin construirea blocului din dreapta...

Ce-i de facut pentru umanizarea Pietei Unirii? Parcul din mijloc este suficient de mare incat sa se amenajeze o noua piata de legume si fructe, locuri de parcare pentru a o deservi si sa ramana si spatiu verde cu alei si banci...